Grafenul este varianta bidimensională a grafitului şi este format dintr-un aranjament planar de atomi de carbon dispuşi într-o reţea hexagonală. Grafenul este de fapt o foaie de carbon groasă cât un atom. A fost descoperit şi izolat recent, în anul 2004, prin exfolierea grafitului de către un grup de cercetători britanici de la universitatea din Manchester condus de profesorul olandez de origine rusă Andre Geim, alături de Novoselov.
"Sunt bine. Am dormit bine. Nu mă aşteptam la Premiul Nobel anul acesta", a declarat dr. Geim.
Dr. Geim a spus că planurile sale pentru astăzi nu se vor schimba - va merge la lucru şi îşi va continua cercetările.
Experimentele asupra grafenului ar putea duce la dezvoltarea acestui nou material şi la producţia unor electronice inovative, spune Academia Regală de Ştiinţe.
"Deoarece este transparent şi este un conductor foarte bun, grafenul poate fi folosit la ecrane touch transparente, la panouri de lumini şi chiar la celulele solare", a precizat Comitetul Nobel.
Anul trecut au fost distinşi cu Nobelul pentru fizică trei cercetători din din domeniile fibrelor optice şi semiconductorilor.
Laureaţii de anul acesta lucrează împreună de mult tim. Konstantin Novoselov, 36 de ani, i s-a alăturat lui Andre Geim, 51 de ani ca doctorand în Olanda. Apoi l-a urmat pe Geim în Marea Britanie. Amândoi şi-au început studiile şi carierele ca fiziceni, în Rusia. Acum sunt profesori la Universitatea din Manchester.
Primul Premiu Nobel din 2010, cel pentru medicină, a fost oferit ieri britanicului Robert G. Edwards pentru dezvoltarea domeniului fertilizării in vitro.
Miercuri va fi anunţat cel pentru chimie, joi, cel pentru literatură, vineri Nobelul pentru pace, iar cel pentru economie, lunea viitoare.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M