"Nu e presiune, ce presiune? E un meci cu Timişoara, i-am bătut tot timpul. Nu aţi văzut că au început cu blat la Brăneşti, acum trebuie să mai inventeze ceva până la ora meciului. Suntem trecuţi prin asta, suntem un club mare, nu un club mic. E un joc cu Timişoara şi trebuie să-i batem. Pentru mine nu e un derbi, poate să spună cine ce vrea. E un meci de trei puncte ca la Brăneşti, ca la Mediaş. Ei vor să plece neînvinşi. Dacă ar pleca neînvinşi ar fi o performanţă pentru ei pentru că rămân acolo în faţă, rămân aproape de Galaţi şi rămân una dintre candidatele la titlu. Va fi un meci spectaculos pentru că şi ei au o echipă bună pe atac. Au lot bun, de ani de zile sunt acolo în faţă. Au strâns un lot bun", a declarat Andone.
Andone nu îi consideră jucători periculoşi pe Zicu şi Helder , care s-au transferat în acest sezon la FC Timişoara, dar îl apreciază pe Alexa. "Nu mă tem de Zicu şi Helder, dacă mă temeam de ei îi ţineam aici. Helder nu a demonstrat la noi că poate juca. La Timişoara a demonstrat şi ca mijlocaş, şi ca fundaş. Aş vrea să joace fundaş, nu ştiu de ce nu îl folosesc fundaş, că îi pregătesc surpriza. Eu spun că Alexa este cel mai bun jucător al lor, e în cea mai bună perioadă a carierei lui. Are un moral fantastic, el e un jucător de moral", a mai spus antrenorul FC Dinamo.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M