Messi a primit mai mult de 60% din voturi în cadrul anchetei anuale la care participă cititori ai revistei britanice din peste 40 de ţări, un record în istoria acestor premii, decernate începând din 1982.
Messi este la al doilea premiu World Soccer, după cel din 2009. El l-a devansat pe portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid), clasat pe locul secund, cu 9,3 la sută din voturi, în timp ce un alt jucător de la FC Barcelona, Xavi Hernandez, a fost al treilea, cu 7,6 la sută din opţiunile cititorilor.
Guardiola s-a impus în sondajul rezervat antrenorilor, devansându-i pe selecţionerul Uruguayului, Oscar Washington Tabarez, şi pe managerul lui Manchester United, Alex Ferguson.
În ierarhia celor mai bune echipe, FC Barcelona a fost învingătoare clară în faţa lui FC Porto, care a realizat anul acesta dubla campionat - Cupa Portugaliei, impunându-se totodată şi în Europa League.
Titlul de cel mai bun tânăr jucător din 2011 i-a revenit atacantul lui FC Santos, Neymar, noul star al fotbalului brazilian.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M