Directorul medical al unităţii spitaliceşti, Cătălin Grasa, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cei trei bebeluşi au venit pe lume înainte de termen şi cu mari probleme medicale, iar şansele lor de supravieţuire erau reduse.
"Cei trei aveau sub 30 de săptămâni când s-au născut şi foarte mari probleme de sănătate. Doi dintre ei au fost aduşi la Spitalul Judeţean Constanţa de la Tulcea deoarece starea lor era foarte gravă. Este o coincidenţă că ei au murit în aceeaşi zi. Până în prezent, nu am primit nicio reclamaţie din partea părinţilor", a afirmat Cătălin Grasa.
El a mai precizat că a fost deschisă o anchetă internă în acest caz pentru a se stabili împrejurările exacte în care a survenit decesul celor trei bebeluşi.
Trei bebeluşi născuţi prematur au murit în cursul zilei de sâmbătă la maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa susţin că, până în prezent, nu au primit vreo sesizare în legătură cu acest caz.
Anchetă la Spitalul Judeţean Constanţa, după decesul a trei bebeluşi născuţi prematur
PUBLICAT
Duminică, 4 Decembrie 2011 16:02
ACTUALIZAT
Duminică, 4 Decembrie 2011 16:02
SURSA
Mediafax
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a început o anchetă internă pentru a stabili cauza decesului a trei bebeluşi născuţi prematur, care au murit în cursul zilei de sămbătă în maternitatea spitalului.
Anchetă la Spitalul Judeţean Constanţa, după decesul a trei bebeluşi născuţi prematur / Foto: maternity.com








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M