Nava Karim 1, sub pavilion cambogian, s-a scufundat acum două nopţi în Portul Constanţa deoarece lucrările de reparaţie au fost efectuate incorect. Anchetatorii susţin că vina aparţine comandantului şi armatorului vasului, care au preferat să plătească mai puţin şi au angajat o echipă neautorizată în reparaţia de nave. Costurile pentru scoaterea epavei vor fi suportate de armator.

Conform anchetatorilor, lucrările de reparaţie s-au efectuat prea aproape de linia de plutire. Din cauza valurilor produse de celelalte nave, acesta s-a înclinat, a luat apă, iar parâmele de ancoraj s-au rupt. Lucrările au fost efectuate de o echipă de sudori care nu era specializată în reparaţii de nave.

Comandantul s-a ales cu dosar penal pentru distrugerea navei. În paralel, el este cercetat şi Autoritatea Navală Română pentru punerea în pericol a siguranţei navale.
În jurul epavei au fost montate baraje de depoluare, pentru a împiedica reziduurile petroliere să se împrăştie.

Nava Karim 1, cu 12 marinari la bord, s-a scufundat aseară în Dana 0 a Portului Constanţa în numai 10 minute. Câţiva membri ai echipajului au reuşit să sară pe doc, alţii au sărit în apă, de unde au fost salvaţi de mai multe vase româneşti. Pentru moment, comandantul navei nu a putut fi contactat.