Trei persoane au fost arestate în legătură cu cel mai mare jaf armat din istoria Marii Britanii, estimat la 50 de milioane de lire sterline. Un bărbat în vârstă de 29 de ani şi 2 femei, de 31 şi, respectiv, 43 de ani sunt suspectaţi de a fi luat parte la comiterea jafului. Presa engleză acordă, în continuare, spaţii largi cazului, ultimele estimări arătând că prada ar putea fi cu mult mai mare decât se credea iniţial, ajungând la 50 de milioane de lire sterline.

Scotland Yard-ul a creat o celulă de criză care a primit, până în prezent, sute de informaţii ce ar putea contribui la prinderea infractorilor. Peste 400 de persoane au sunat şi au afirmat că deţin informaţii despre jaf, solicitînd acordarea recompensei de 2 milioane de lire sterline, promisă de autorităţi. La mai puţin de 48 de ore de la comiterea faptei, poliţia a arestat primii suspecţi, un bărbat şi două femei, bănuiţi de a fi fost implicaţi în cel mai mare jaf armat din istoria Angliei.

A fost descoperită şi furgoneta de culoare roşie folosită de infractori, în care se afla o mare sumă de bani. Jefuitorii, care nu au mai putut să-şi transporte sacii sustraşi, în greutate de mai multe tone, au mai utilizat alte 2 maşini, precum şi un autocamion de culoare albă. Din fericire, imaginea acestuia din urmă a fost surprinsă de camerele de luat vederi ale depozitului.