Motociclisitul care a produs tragedia de sâmbătă de la Galaţi avea permisul reţinut, pentru viteză excesivă. Tânărul a contestat decizia şi a obţinut o dovadă în baza căreia putea circula până la soluţionarea contestaţiei de către instanţă.

Pe 16 august, el a fost surprins de poliţiştii din Galaţi conducând cu 127 de kilometri la oră. În ceea ce priveşte accidentul produs la Festivalul Motorock, procurorii au început o anchetă.

"Drumul public fiind inchis, nu mai putem vorbi de un accident de circulaţie reglementat de normele specifice, ci vorbim de infracţiunea de drept comun, de ucidere din culpă şi vatamare corporala din culpă", a precizat procurorul Mircea Nicoară.

O fetiţă de 12 ani a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite la parada motocicliştilor. Cei trei răniţi în urma incidentului sunt internaţi în Spitalul de Urgenţă din Galaţi.