Ancheta în cazul elicopterului care s-a prăbuşit ieri lîngă Iaşi a fost reluată astăzi. O comisie de condusă de subsecretarul de stat în cadrul MAI, chestorul Gabriel Niţă, a găsit în aparatul de zbor prăbuşit cele două cutii negre, acestea urmând să fie analizate.

Reprezentanţi ai firmei franco-germane Eurocopter, producătoare a elicopterului prăbuşit, luni dimineaţă, în apropiere de Aeroportul Internaţional din Iaşi au ajuns, marţi seară, la Iaşi pentru a decripta datele conţinute în cele două cutii negre ale aparatului de zbor.

Reconstrucţia epavei s-ar putea face la Iaşi, dar există posibilitatea să se realizeze şi la Bucureşti sau Braşov, unde se asamblează elicopterele Eurocopter 135.

Elicopterul de tip EC 135, aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor, s-a prăbuşit ieri dimineaţă la aproape doi kilometri de Aeroportul Internaţional Iaşi, în timpul unui zbor de verificare. Toate persoanele aflate la bord şi-au pierdut viaţa.

Trupurile neînsufleţite ale locotenent-colonelului Mihai Valentin Stănescu şi al căpitanului comandor Augustin Toma au fost aduse astăzi pe Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu din Băneasa.

De aici vor fi transportate la Cimitirul Militar Ghencea, pentru a fi depuse la capelă până joi când va avea loc înmormântarea. Celelalte două victime ale accidentului - medicul Liliana Puiu şi asistentul medical Mioara Hăuţă - vor fi înmormântate joi, la Iaşi.

Cei doi piloţi au fost avansaţi în grad post-mortem după accidentul în care au pierit împreună cu un medic şi o asistentă de la serviciul de urgenţă.