Dr. Calu a declarat că în urma tratamentului intensiv complex aplicat în cursul internării în Clinica de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias, evoluţia Ancăi Parghel a fost favorabilă, cu o ameliorare semnificativă a stării generale.
Anca Parghel a părăsit spitalul, însă ea va trebui să revină pentru continuarea tratamentului, control şi monitorizare oncologică.
Cântăreaţa Anca Parghel a fost internată, săptămâna trecută, la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului Elias din Capitală, ca urmare a complicaţiilor bolii cronice de care suferă.
În 1994, cunoscuta cântăreaţă de jazz a fost diagnosticată cu cancer la sân, însă a reuşit să învingă boala. Anul acesta, în iunie, Anca Parghel a aflat că boala a recidivat.
La mijlocul lunii iulie, cântăreaţa a fost consultată la o clinică de oncologie din Viena, iar ulterior a continuat tratamentul la Cluj.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M