O posibilă viitură pe Dunăre ar putea să apară până la sfârşitul acestei săptămâni, conform prognozelor realizate de specialişti.
"Este vorba de viitura care se aşteaptă conform prognozei care se reactualizează în fiecare zi. Nivelul maxim se va atinge în zona Galaţi. Este posibil ca această viitură pe Dunăre să se resimtă mai târziu, din cauza faptului că nivelul Siretului este în acest moment într-o uşoară scădere, datorită atenuărilor care s-au făcut în acumulări. În aceste patru zile, până pe 8-9 iulie când este făcută prognoza, e posibil să se resimtă viitura", a declarat, pentru REALITATEA.NET, Ana-Maria Tănase, purtător de cuvânt la Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR).
Nivelul fluviului va creşte uşor şi acest nivel maxim care se va atinge în zona Galaţi se suprapune apele care vin din Siret, pentru că el se scurge foarte încet, spune Tănase.
"Problema principală este că apa pune o presiune principală asupra digurilor şi pot apărea evenimente neprevăzute, mai ales că digurile sunt sub o presiune foarte mare de câteva săptămâni, iar acest lucru se va întâmpla şi în săptămânile viitoare, adică zona de Dunăre pe care este cod portocaliu se va menţine cel puţin două săptămâni, avertizarea pe Dunăre va fi o lună, deci nivelele crescute pe Dunăre se vor menţine o lună de aici încolo", a completat purtătorul de cuvânt al ANAR, Ana-Maria Tănase.
Meteorologii au emis un cod galben de ploi şi vijelii pentru mai multe judeţe din nord-estul ţării. Avertizarea a intrat în vigoare luni dimineaţă la ora 09.00 şi este valabilă 14 ore, până luni seară la ora 23:00. Şi hidrologii au prelungit codul roşu pe râurile Prut şi Siret până în 6 iulie, la ora 16.00. Fenomenele vizate sunt creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol, inundaţie şi atenţie prin propagarea viiturilor formate anterior.
Citeşte şi Galaţi: Dacă digul cedează, vom avea cel mai mare dezastru de după al doilea război mondial VIDEO








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M