Analiză. PDL: Rândul din dreapta pălmuieşte rândul din dreapta

Două texte cuminţi, copiate parcă de pe un site cu referate, care nu riscă nimic, nu exprimă nimic, făcute să fie. La nivel ideatic fiecare dintre ele pare aproape o repaginare a celuilalt. Aşa concepute, moţiunile exprimă o realitate. De fapt, confruntarea de sâmbătă nu are nicio miză în plan ideologic, programatic sau organizaţional. Se bat două persoane, e o polemică între două grupuri pe care nu le desparte nimic la nivel de viziune dar le-a antagonizat o lungă perioadă în care au încercat să-şi promoveze interesele unul contra celuilalt. Oamenii lui Blaga n-au loc de oamenii lui Boc şi atacă cetatea în care oamenii lui Boc sunt decişi să reziste.

Nu întâmplător, moţiunile au titluri aproape identice. „România dreaptă, România puternică” se luptă cu „O Românie dreaptă, o Românie europeană”. Nu mai contează cui aparţine fiecare titlu, ele respiră aerul comun al partidului şi, oricum, au fost lansate deja acuze de plagiat, cel puţin din direcţia lui Boc. Contează această obsesie a dreptei care pare, nu fără temei, să pasioneze partidul cu un an înainte de prima mare confruntare electorală.

Există foarte multe forme ale dreptei politice în Europa. PDL reuşeşte o contribuţie originală la această paletă. Partidul aparţine tot mai decis „dreptei oportune”. În 2005 PD-ul de atunci trecea de la stânga la dreapta peste noapte iar liderii săi explicau deschis motivele: oportunitatea. Culoarul politic şi electoral mai larg care există aici. Dar şi faptul că popularii europeni sunt cei mai influenţi în Europa.

Şase ani mai târziu „drepta” pare mai oportună ca oricând pentru PDL. Culoarul e mai gol ca niciodată, PNL are o alianţă cu socialiştii şi popularii vor afirma până la saţietate că USL e stânga pură în care gruparea lui Antonescu s-a topit până la dizolvare. Nu e momentul niciunei nuanţe, lucrurile trebuie să rămână clare, orice dreaptă are mare nevoie de o stângă ca să se poată afirma. (Evident, şi reciproca e valabilă).

Dar, mai presus de orice, PDL trebuie să-şi exhibe identitatea de dreapta pentru că dreapta e cea care se opune tradiţional PSD-ului, lui Iliescu, minerilor, mătuşii Tamara, impozitului progresiv, lui Vanghelie, mogulilor din media şi baronilor locali. Această poziţionare a izbutit aproape mereu să mobilizeze electorat la momentele importante pentru că toate alegerile de până acum au avut doar doi jucători importanţi: partidul creat de Iliescu şi principala forţă care i se opune. În 2012 PDL are neapărată nevoie de o identificare şi o acceptare pe baza inamicului, a „duşmanului comun”. USL se va zbate pentru votul negativ clasic, orientat către opoziţie după o guvernare fără rezultate. PDL va încerca tot votul negativ dar într-o variantă mai perversă şi mai anevoioasă, care se bazează pe spaima de fantomele trecutului. De aceea este şi va fi necesar să afirme mereu că PNL egal PSD şi Ponta egal Năstase, egal Iliescu.

Moţiunile de la Congres cuprind ideile corecte ale unei drepte cuminţi. Politicile practicate de PDL de-a lungul anilor de guvernare nu aparţin dreptei decât declarativ, şi aici partidul a aplicat principiul oportunităţii. A fost populist şi darnic când a fost cazul şi auster când n-a mai avut cu ce. Dar într-un spaţiu electoral în care ideologiile contează încă prea puţin, important pentru popularii români e să se reţină un singur lucru: „România dreaptă” e cea fără PSD.