Cazul directorului de sucursală bancară care a încercat să se sinucidă, după ce a furat o 100.000 de euro din seiful băncii şi a pierdut la cazino mai mult de jumătate din sumă a intrat în atenţia specialiştilor în domeniul bancar. Ei sunt de părere că, dincolo de aspectele persoanle, acest accident scoate în evidenţă şi o hibă a sistemului.
Multe bănci şi-au extins atât de mult reţelele, încât nu mai găsesc pe piaţă oameni calificaţi. În aceste condiţii, în unele funcţii ajung persoane care n-au experienţa necesară.
Potrivit datelor BNR, numai anul trecut au apărut peste 6.000 de noi locuri de muncă în bănci, adică o creştere de peste 10%. La sfârşitul anului 2007, numărul total de salariaţi a ajuns la aproximativ 64.000. Mulţi dintre principalii jucători de pe piaţă şi-au extins reţelele de sucursale şi agenţii cu zeci sau chiar sute de noi unităţi. De exemplu, BCR a încheiat anul trecut cu o reţea de 473 de unităţi. BRD - Groupe Societe Generale a deschis 100 de noi unităţi. Acelaşi număr de noi au avut Raiffaisen şi Alpha Bank. În prezent, Banc Post, banca pentru care lucra tânărul care a încercat să se sinucidă, are aproape 240 de unităţi bancare în toată ţara. În total, în România funcţionează 41 de bănci cu 5.200 de unităţi şi agenţii.
"Toată lumea doreşte cotă de piaţă, profit cât mai mare şi de aceea angajează oameni care nu au pregătirea necesară", spune Graţian Gheţea, preşedinte ARB.
"Se întâmplă în ultimul timp ca lipsa forţei de muncă să îi facă pe şefii băncilor să apeleze la acest tip de variantă. Trebuia să fie prezente două persoane când se deschide un seif; e clar că acest tânar a uzitat de funcţia sa pentru a lua banii, este clar că nu era cu mintea la el", consideră Sorin Freciu, analist economic The Money Channel.
1 EUR= 4.2817 RON 
Feedback



















