Statele Unite au încălcat grav drepturile omului şi au transformat lumea într-un câmp de bătălie uriaş în ofensiva lor împotriva terorismului, consideră Amnesty International în raportul său anual. Documentul urmează să fie publicat, astăzi, la Londra, relatează France Presse.
Statele Unite aplică politici care încalcă flagrant principiile elementare ale dreptului internaţional, se afirmă în raport. Documentul prezintă arestările făcute în Afganistan şi Irak, fără mandat de la judecător, şi trimiterea prizonierilor capturaţi în războiul împotriva terorismului în centre de detenţie precum cel de la Guantanamo, din Cuba. Lipsiţi de asistenţă juridică, aceştia sunt supuşi sistematic abuzurilor care merg până la tortură, cu ignorarea totală a principiilor Convenţiei de la Geneva privind tratamentele acordate prizonierilor de război.
Raportul face referire şi la zborurile şi bazele secrete ale CIA în diferite ţări europene. Cei capturaţi în războiul împotriva terorismului erau trimişi de aici în ţări unde sunt admise torturile în timpul interogatoriilor, precum Iordania, Pakistan, Gambia şi Afganistan. Toate aceste abuzuri au dus la cea mai puternică scădere a cotei de popularitate a Statelor Unite, consideră Amnesty International.
Amnesty International: SUA au încălcat drepturile omului
Miercuri, 23 Mai 2007 12:24
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- SCANDALUL ÎNCHISORILOR CIA
Miercuri, 14 Iunie 2006 11:13 - Primele procese ale deţinuţilor de la Guantanamo
Joi, 01 Martie 2007 14:30 - Au început audierile la Guantanamo
Sambata, 10 Martie 2007 06:37 - Pentagonul se gândeşte să închidă Guantanamo
Vineri, 30 Martie 2007 14:19 - Amnesty International cere abolirea pedepsei cu moartea în Irak
Vineri, 20 Aprilie 2007 10:01 - România este criticată în raportul Amnesty International pentru discriminarea romilor
Miercuri, 23 Mai 2007 21:11 - Deţinuţii de la Guantanamo ar putea fi eliberaţi
Marti, 05 Iunie 2007 10:36 - Poeţii de la Guantanamo
Joi, 21 Iunie 2007 06:34
Comentariile cititorilor
2. ROmanul
Miercuri, 23 Mai 2007 21:05
| Raspunde la comentariu
1. Laur
Miercuri, 23 Mai 2007 17:14
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Rebelii maoişti au ucis 12 soldaţi şi doi civili într-o ambuscadă
Astazi, ora 17:1612 soldaţi şi doi civili au fost ucişi într-o ambuscadă pusă la cale de mişcarea rebelă maoistă Sendero Luminoso - "Calea Luminoasă". Alţi 14 soldaţi şi trei civili, dintre care un copil, au fost răniţi.
Rusia a testat mai multe rachete cu rază lungă de acţiune în Pacific
Astazi, ora 16:21Rusia a testat în acest weekend mai multe rachete cu rază lungă de acţiune, pentru prima oară în Oceanul Pacific. Preşedintele Dmitri Medvedev a asistat astăzi la trei lansări de rachete cu rază lungă de acţiune de tip Topol,...
Lituanienii merg astăzi la urne cu un dublu scop
Astazi, ora 16:08Lituanienii vor alege un nou Parlament şi vor participa la un referendum. Ei trebuie să spună dacă sunt de acord sau nu cu închiderea centralei nucleare Ignalina, din aceeaşi generaţie cu cea de la Cernobîl.
Liderii din zona euro concep la Paris plan de acţiune
Astazi, ora 15:55Liderii ţărilor din zona euro se întrunesc astăzi la Paris, la un summit de urgenţă pe tema crizei financiare. Cu doar câteva ore înainte de redeschiderea pieţelor financiare, şefii de stat şi de guvern trebuie să schiţeze...
Statele Unite au scos Coreea de Nord de pe lista neagră
Sambata, 11 Octombrie 2008 21:24Statele Unite au scos Coreea de Nord de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul. Decizia a fost luată în urma acordului celor şase state implicate în negocierile referitoare la programul nuclear nord-coreean.
Cele mai CITITE din Externe
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (1888)
- Liderul extremist austriac Joerg Haider a murit într-un accident rutier (919)
- Polonezii din Islanda încep să se întoarcă în ţară, din cauza crizei economice (516)
- Rusia a testat o rachetă strategică ţintind, în premieră, Ecuatorul (516)
- John McCain i-a luat apărarea rivalului său la un miting electoral (442)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
- Liderul extremist austriac Joerg Haider a murit într-un accident rutier (22)
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (6)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
Astazi, ora 14:07Sporuri peste sporuri, prime după prime, adaosuri, indemnizaţii, tichete, ajutoare. Toate – strict secrete. Realitatea TV a intrat în posesia contractului colectiv de muncă secretizat al bugetarilor de la Autoritatea Naţională de...
- Peste două treimi din crimele din România sunt comise în mediul rural
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- Curtea de Conturi a fost dată în judecată de 107 controlori pentru că nu şi-au primit primele de concediu. Cum comentaţi?
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










