Şase minute. Atât a durat operaţiunea de salvare a bebeluşilor din salonul de terapie intensivă. Au fost minute lungi, în care fiecare secundă valora cât o viaţă.
Primii la maternitatea Giuleşti au ajuns 15 pompieri. În fruntea lor, plutonierul Cristian Vâlcu. Deşi are 21 de ani de experienţă, n-a mai văzut niciodată o imagine ca cea de atunci. Cu toate acestea, şi-a păstrat calmul şi a găsit forţa să-şi mobilizeze echipa.
"Intră cine rezistă. M-am uitat în ochii lor, am văzut că au prins curaj şi le-am spus că ştiu ce au de făcut. !!!cadre cu pompieri pe muzica alerta !! Pentru că am ajuns primul acolo şi eu am avut senzaţie la început de parcă ardeam , dar am găsit câteva prosoape, le-am udat, am intrat în salon, am dat de primul cărucior. Nu ştiam că e un copil acolo. A venit un coleg şi a zărit ceva acolo. Era foarte mult fum, căldură, ţipete, cei de la pază nu prea făceau faţă, mămicile veneau peste noi, salvaţi-ne", a povestit plt. Cristian Vâlcu, şef gardă de intervenţie.
"Nu ştiam unde intru, ce mă aşteapta acolo, am ajuns la un incubator, de fapt ală nu era incubator, un pătut unde era un copil, atunci mi-am dat seama pentru că am vazut ca era foarte mic. Prima dată am crezut că era vorba de o papusă", a spus Ştefan Petrişor, plutonier ajutant.
"O parte din noi am renunţat la echipament pentru că nu puteam scoate bebeluşii din cauza mănuşilor care erau foarte grele", a declarat Stamate Lucian, plutonier major.
"Nu e bine ce am făcut, dacă se întâmpla ceva puteam să fim şi noi pedepsiţi, însă atunci m-am gândit că trebuie să le dăm o şansă", a spus Cristian Vâlcu, şeful gărzii de intervenţie
"Şi au spus 11 sunt.. Urmau să iasă, să-i scoată din secţie că-şi reveniseră, erau ok, n-au mai apucat. De fapt cei mai ghinionişti, neprotejaţi de aparate. Ceilalti au fost protejati de aparate, cât de cât, i-a protejat", a adăugat Ştefan Petrişor, plutonier.
"Trebuie să rămâi stăpân, rece, asta e meseria noastră. A trebuit să mă împart în mai multe părţi să fiu şi poliţist şi electrician şi pompier să le fac pe toate, să mă gândesc la toate. Pentru experienta mea, într-adevar, mi s-a parut cel mai mare dezastru să zic aşa. Merg până la un punct şi acolo lucrurile se termină, altfel nu pot să merg mai departe, să continui. Trebuie să ştii unde să pui punct", a spus Cristian Vâlcu.
Când te lupţi zilnic pentru a salva vieţi omeneşti, rutina te obligă să treci repede peste orice şoc. Cu toate acestea imaginile de coşmar rămân. A doua zi însă trebuie să o iei de la capăt.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M