Rapidiştii s-au pus serios pe treabă. După ce au bătut campioana Elveţiei, giuleştenii au învins şi pe Yverdon, cu 3-1, deşi echipa din Ţara Cantoanelor a deschis scorul în prima repriză.

În schimb, în primul meci din Cipru, rezervele lui Poli Timişoara au cedat la limită, 0-1, disputa cu echipa similară a ucrainenilor de la Metalurg Doneţk.

În Elveţia, Rapidul a început cu Mincă în poartă, pentru că titularul Coman a avut dureri la picior, fiind menajat. Yverdon a deschis scorul în minutul 5, prin Malcarne, însă giuleştenii au replicat tăios după pauză.

Daniel Niculae a marcat pentru 1-1 şi tot el a pasat decisiv pentru Vali Negru, care a marcat al doilea gol al giuleştenilor, iar Vasilache a stabilit scorul final, 3-1.

În Cipru, Hagi continuă seria celor două jocuri pe zi. În primul meci, în care s-au întâlnit rezervele lui Poli Timişoara cu cele ale lui Metalurg Doneţk, ucrainenii s-au impus cu 1-0, prin reuşita lui Bousaidi.

În schimb, în meciul titularilor, Poli şi Metalurg au terminat la egalitate, 2-2, goluri marcate de Pleşan şi Gluşcevic, ambele din pasele decisive ale lui Şimek.