Foto: www.theonion.com

Consiliul local din Standish a condamnat acest lucru joi, în cadrul unei reuniuni în care unii dintre locuitori au luat apărarea proprietarului magazinului, spunând că acesta are dreptul să se exprime liber, chiar dacă este vorba despre ceva de prost gust.

Patronul magazinului le cerea clienţilor să facă un pariu de un dolar în ceea ce priveşte data "asasinării" lui Obama şi a postat un semn pe care scria "Să sperăm că cineva va câştiga". Magazinul este închis de când presa a început să scrie despre anunţ, duminică.

Circa 80 de persoane au participat la reuniunea consiliului local. "Oamenii s-au împărţit în două tabere. Şi-au apărat opinia, dar au respectat-o pe cea a celorlalţi", a spus un participant.

Alegerea istorică a lui Obama, care va deveni primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, a provocat incidente rasiste în întreaga ţară. Obama a câştigat alegerile din statul Maine.