Noul Cod Rutier aduce amenzi mai aspre pentru şoferii care nu respectă legea. Cei prinşi pe picior greşit vor primi puncte de penalizare, în funcţie de numărul cărora va fi calculată şi amenda. Valoarea unui punct de penalizare este de 10% din salariul minim brut pe economie, adica 35 de lei.
Conform Noului Cod Rutier, cea mai mică amendă este de 70 de lei, cu 20 de lei mai mult decât cea prevăzută de vechea legislaţie. Ea va fi aplicată şoferilor care nu obişnuiesc să poarte centura de siguranţă, sau celor care vorbesc la telefon în timp ce se află la volan. Tot cu două puncte vor fi penalizaţi şoferii care nu folosesc corect luminile de drum, precum şi cei care circulă pe drumurile cu acces interzis.
Trei puncte de penalizare şi amenzi de 105 lei vor fi aplicate pentru abateri cum ar fi întoarcerea în loc nepermis, depăşirea vitezei cu până la 30 de kilometri pe oră faţă de viteza legală sau staţionarea pe benzile de urgenţă ale autostrăzii.
Mai aspru sunt sancţionate neacordarea de prioritate şi conducerea pe spaţiul destinat tramvaiului. Pentru aceste abateri, şoferii vor fi amendaţi cu 140 de lei şi patru puncte de penalizare.
Până la 280 de lei pot plăti şoferii care pătrund într-o intersecţie semaforizată şi blochează circulaţia, ori cei care depăşesc cu 50 de kilometri pe oră viteza legală.
Între şase şi opt puncte şi amenzi cuprinse între 210-280 de lei vor fi aplicate pentru refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnică, sau pentru depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei legale.
Ultima categorie de contravenţii are şi amenzile cele mai serioase. Pentru conducerea sub influenţa alcoolului un şofer poate plăti o amendă de până la 700 de lei şi poate fi penalizat cu nouă, până la 20 de puncte. Alte abateri cuprinse în această categorie sunt: conducerea unui vehicul cu defecţiuni la frână sau direcţie, conducerea unui vehicul cu termenul inspecţiei periodice expirat, gesturile obscene sau aruncarea de obiecte pe şosea şi depăşirea cu mai mult de 50 de km pe oră a vitezei maxime admise.
Noul Cod Rutier va sancţiona cu închisoarea abateri pentru care, în prezent, făptaşul se alege doar cu amendă penală. În cazul infracţiunilor, noile sancţiuni financiare ating chiar şi suma de 3500 de lei.
Ţi-a plăcut articolul? AMENZI MAI ASPRE
Duminica, 03 Septembrie 2006 13:53
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- SE SCHIMBĂ CODUL RUTIER
Vineri, 17 Martie 2006 19:01 - POLIŢIA AMENDEAZĂ DIN NOU
Marti, 29 August 2006 06:10 - AMENZI GRELE PENTRU PIETONI
Sambata, 02 Septembrie 2006 12:41 - ŞOFERI FĂRĂ CENTURI
Marti, 05 Septembrie 2006 17:18 - COD RUTIER CU AMENZI MAI ASPRE
Miercuri, 04 Octombrie 2006 14:08
Comentariile cititorilor
10. sandu
Luni, 04 Decembrie 2006 20:16
| Raspunde la comentariu
9. Sergiu
Marti, 28 Noiembrie 2006 18:03
8. LupuCelRau
Miercuri, 04 Octombrie 2006 18:31


7. gabi
Luni, 04 Septembrie 2006 12:20
6. Serban
Duminica, 03 Septembrie 2006 17:35
5. Serban
Duminica, 03 Septembrie 2006 17:35
4. xxx
Duminica, 03 Septembrie 2006 15:02
3. Dorin
Duminica, 03 Septembrie 2006 14:57
2. eugenski
Duminica, 03 Septembrie 2006 14:50
1. gratian
Duminica, 03 Septembrie 2006 14:15
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Funcţionarii publici ameninţă cu greva generală, după ce negocierile cu ministrul Economiei şi Finanţelor au eşuat
Astazi, ora 19:42Negocierile reprezentanţilor sindicatului Sed Lex cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian au eşuat. Părţile nu au reuşit să ajungă la un acord privind nivelul majorării salariilor funcţionarilor publici. În...
În România s-au construit 183 de kilometri de autostradă în 18 ani
Astazi, ora 18:54În ultimii 18 ani, în România s-au construit 183 de kilometri de autostradă. Adică zece pe an. Rupt de această realitate, ministrul Transporturilor are planuri măreţe pentru următorii cinci : nu mai puţin de 2.000 de kilometri...
O familie din Cotnari a reuşit în premieră să câştige un proces împotriva Companiei de Drumuri
Astazi, ora 19:44160.000 de euro pentru două vieţi distruse. Aceasta este despăgubirea oferită unei familii din Cotnari, după un grav accident provocat de neatenţia muncitorilor de la Administraţia Naţională a Drumurilor Craiova. După lungi şi...
Cadrele medicale cer majorarea salariilor cu 60%
Astazi, ora 19:47După profesori şi funcţionari publici, nici cadrele medicale nu se lasă mai prejos şi cer o majorare a salariilor cu 60%. Sindicaliştii de la Sanitas ameninţă cu acţiuni de protest, în cazul în care nu obţin aceste majorări....
Cabina unei autoutilitare încărcate cu butelii a luat foc pe DN1A, în judeţul Prahova
Astazi, ora 15:03Cabina unei autoutilitare încărcate cu butelii a luat foc pe DN1A, în judeţul Prahova, în zona localităţii Măneciu Pământeni, pompierii militari reuşind să lichideze incendiul înainte ca flăcările să cuprindă întregul...
Cele mai CITITE din Social
- Bucureştiul va avea două porturi din 2013 (3719)
- Aproape 20.000 de sindicalişti vor ieşi marţi în stradă (2307)
- România se va confrunta cu un val generalizat de scumpiri (1816)
- Un grav accident de circulaţie a avut loc sâmbătă noapte în judeţul Braşov (1690)
- În Gara de Nord plouă ca afară - VEZI VIDEO (1228)
Cele mai VOTATE din Social
- Mai mulţi oameni au ajuns din proprietari de locuinţe simpli chiriaşi, la Cluj (3,92/5)
- Aproape 20.000 de sindicalişti vor ieşi marţi în stradă (3,84/5)
- Un grav accident de circulaţie a avut loc sâmbătă noapte în judeţul Braşov (3,84/5)
- Premiul pus în joc de Loteria Română a fost de peste 2,8 milioane de euro (3,6/5)
- Aeroportul din Craiova va fi modernizat (3,6/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Aproape 20.000 de sindicalişti vor ieşi marţi în stradă (92)
- Un grav accident de circulaţie a avut loc sâmbătă noapte în judeţul Braşov (25)
- România se va confrunta cu un val generalizat de scumpiri (19)
- Bucureştiul va avea două porturi din 2013 (18)
- Cursa Tarom de Iaşi nu a putut ateriza pe aeroportul Henri Coandă din cauza vremii (9)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi?
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă
- Tăriceanu: Am intrat într-o sarabandă fără sfârşit a majorărilor salariale fără niciun fel de suport economic
- BNR a stabilit un curs de 3,94 lei pentru un euro
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Papa Benedict al XVI-lea vorbeşte despre criza financiară şi... Biblie
Astazi, ora 20:10Criza financiară actuală demonstrează că banii sunt o iluzie şi că o viaţă dusă în credinţa în Dumnezeu este mai bună decât una dedicată acumulării de bunuri materiale, a afirmă Papa Benedict al XVI-lea. Suveranul...
- Microsoft prelungeşte cu şase luni termenul de vânzare a licenţelor de Windows XP
- Ministerul moldovean al Justiţiei a blocat conturile Primăriei Chişinău
- Indicele Bursei din New York a atins cel mai mic nivel din ultimii 4 ani
- Marea Tireniană se transformă în acid
- Legea ce interzice nunţile în faţa blocurilor sau în corturi a fost adoptată pe articole de deputaţi
- Zlatan Ibrahimovic a marcat un gol senzaţional în Inter - Bologna 2-1 - VIDEO
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

| mai multe
| Romania | 07.10 | 08.10 |
| Timişoara | 21 °C | 21 °C |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 14 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 19 °C | 17 °C |
| Europa | 07.10 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 14 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 7 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,941 RON |
| 1 USD | 2,9054 RON |
| 1 GBP | 5,1076 RON |
| 1 CHF | 2,5409 RON |
| 100 HUF | 1,5846 RON |
| 100 JPY | 2,8093 RON |
| 1 BGN | 2,015 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











