În această noapte, la numărul de urgenţă 112, s-a primit un apel în care un bărbat anunţa că o bombă a fost amplasată într-un complex comercial din cel mai mare cartier al oraşului- Lunca Bârzavei.
În câteva minute de la preluarea apelului, la faţa locului au ajuns echipaje ale pompierilor militari din cadrul ISU Caraş Severin, poliţişti, jandarmi, precum şi două maşini ale ambulanţei.
Concomitent, în zonă au venit specialiştii în astfel de misiuni care au verificat zona, dar nu au găsit nimic suspect.
Autorul farsei a apelat serviciul 112 de pe un telefon public fix. Poliţiştii de la serviciul criminalistic au recoltat mai multe probe, mai ales că există unele indicii despre persoana care a făcut apelul. Cei care au văzut întreaga desfăşurare de forţe au fost taximetriştii care au o staţie la nici 20 de metri de complexul comercial.
Dacă va fi identificat, cel care a făcut anunţul mincios va fi pedepsit, conform legii privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu închisoare de la 1 la 3 ani, dar va suporta şi costurile deplasării la faţa locului a efectivelor autorităţilor.
Ameninţare cu bombă la un complex comercial din Reşiţa
Miercuri, 02 Aprilie 2008 06:20
| Vot: |
0
|
| Video (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Alarmă cu bombă la Spitalul Floreasca
Luni, 10 Martie 2008 07:20 - Ameninţare cu bombă la stadionul Steaua înaintea meciului România-Rusia
Miercuri, 26 Martie 2008 15:31 - Amenzi mai mari pentru farsele la 112
Luni, 31 Martie 2008 00:29 - Circulaţia metroului a fost întreruptă din cauza unui bagaj suspect
Luni, 31 Martie 2008 18:55
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un lansator de rachete a luat foc lângă localitatea Şercaia, jud. Braşov
Astazi, ora 00:12Incident grav în apropierea localităii braşovene Şercaia. Un lansator de rachete a luat foc, în timpul unui exerciţiu de tragere spre poligonul de la Cincu.
Sfântu Nicolae şi Sfântu Gheorghe trăiesc în România, în judeţul Călăraşi
Marti, 07 Octombrie 2008 20:30În satul Ciocăneşti din judeţul Călăraşi, din neamul de sfinţi, n-au mai rămas decât două familii, Sfântu Gheorghe şi Sfântu Nicolae. Nu omoară balauri şi nici nu aduc daruri, ci trăiesc la fel ca ceilalţi muritori.
Pensii speciale pentru români speciali
Marti, 07 Octombrie 2008 18:26După pensiile pe care le primesc, românii sunt de două feluri: cei de rând şi cei speciali. Cei din prima categorie se numără cu milioanele, au o pensie modestă şi primesc, din când în când, o mărire de câţiva lei.
10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
Marti, 07 Octombrie 2008 18:1910% dintre specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) sunt soţi, fraţi, surori, fini, nurori sau verişori ai unor oficali influenţi din Ministerul de Interne, al Apărării sau chiar din serviciile secrete.
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 03:05Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
Cele mai CITITE din Social
- Aproximativ 5.000 de sindicalişti au protestat în Piaţa Constituţiei (4728)
- Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi? (2103)
- Într-un cartier din Cluj, după asfaltare, diferenţa de nivel între stradă şi trotuar este de un metru (1602)
- ŞOCANT: Mai mulţi câini înfometaţi au rupt în bucăţi zece oi VEZI VIDEO (1106)
- Senatorii vor să diferenţieze indemnizaţiile pentru creşterea copilului (964)
Cele mai VOTATE din Social
- ŞOCANT: Mai mulţi câini înfometaţi au rupt în bucăţi zece oi VEZI VIDEO (3,92/5)
- Summitului Zilelor Feroviare a debutat, marţi, la Bucureşti (3,68/5)
- Aproximativ 5.000 de sindicalişti au protestat în Piaţa Constituţiei (3,08/5)
- Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi? (2,48/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Aproximativ 5.000 de sindicalişti au protestat în Piaţa Constituţiei (137)
- Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi? (101)
- ŞOCANT: Mai mulţi câini înfometaţi au rupt în bucăţi zece oi VEZI VIDEO (10)
- Un băiat de 12 ani s-a opărit în timp ce le făcea de mâncare fraţilor mai mici (5)
- Trei fotbalişti de la FCM Târgovişte au fost implicaţi într-un scandal (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 03:05Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- La Curtea de Apel se judecă recursul în dosarul permiselor auto din Argeş
- SUA şi India vor semna acordul de cooperare în domeniul nuclear civil
- Un TIR cu 133.000 de pachete de ţigări a fost confiscat la Galaţi
- Tudor Chirilă: Despre orgoliul de brand, oameni şi umilinţă
- Corina Creţu: Amendamente la Raportul privind situaţia romilor
- Mihai Mălaimare: Straniu!
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









