Bărbatul a folosit o cartelă preplătită şi a sunat din sectorul 5 al Capitalei la 112 spunând că este o bombă în Piaţa Constituţiei, unde se desfăşura concertul Iris. Apelul a fost efectuat la ora 19.37, când pe scenă cânta formaţia Iris.
Aceeaşi cartelă preplătită fusese folosită în 3 aprilie pentru a chema o ambulanţă la o adresă în strada Amzei, astfel că poliţia a putut obţine datele de identificare. Suspectul este căutat acum de poliţie.
Autorităţile au făcut verificări discrete duminică seara, cu ajutorul câinilor speciali antrenaţi de la serviciul pirotehnic, şi în cele din urmă s-a dovedit că alarma a fost falsă. De altfel, amplasarea unei bombe în Piaţa Constituţiei ar fi fost destul de dificilă, întrucât zona fusese securizată cu mult timp înainte de începerea concertului şi de sosirea spectatorilor.
Aproximativ 60.000 de persoane au venit la concertul AC/DC, care s-a încheiat duminică seara, fără incidente, în jurul orei 23.00. Trupa Iris a cântat în deschidere, recitalul lor începând în jurul orei 19.00.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M