FC Rapid a obţinut diminuarea amenzii primite după incidentele de la meciul cu Steaua, din Cupa României. Sancţionat cu 40.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF, clubul giuleştean a atacat decizia şi a obţinut înjumătăţirea amenzii la Comisia de Recurs, la 20.000 de lei. Aceasta a menţinut însă decizia privind obligativitatea FC Rapid de a organiza cu porţile închise următorul meci de pe teren propriu.
Astfel, Rapid va juca fără spectatori vineri, cu Universitatea Cluj, în etapa a 16-a a Ligii I.
Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei României după ce a învins cu 1-0 Rapidul chiar în Giuleşti. Meciul a fost întrerupt aproape zece minute, la puţin timp după fluierul de start, din cauza fanilor stelişti, care au aprins mai multe torţe, fumigene şi petarde, cu care au aruncat fie înspre teren, fie înspre spectatorii de la tribuna I. Jandarmii au intervenit prompt şi au evacuat galeria Stelei, formată din aproximativ 300 de persoane, iar apoi jocul a fost reluat.
Amendă înjumătăţită pentru Rapid. Suspendarea terenului, menţinută
PUBLICAT
Miercuri, 17 Noiembrie 2010 18:18
ACTUALIZAT
Miercuri, 17 Noiembrie 2010 18:18
SURSA
REALITATEA.NET
După incidentele de la meciul cu Steaua, din Cupa României, terenul Rapidului a fost suspendat o etapă, iar clubul a primit o amendă semnificativă. Giuleştenii au atacat sancţiunea la Comisa de Recurs a FRF.
Citeşte totul despre:
amendă, Comisia de Disciplină, Comisia de Recurs, Cupa României, incidente, Rapid - Steaua, suspendare








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M