Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin: SUA se pregătesc să înlocuiască preşedintele georgian

Statele Unite se pregătesc să îl înlocuiască pe preşedintele georgian Mihail Saakaşvili, a spus vineri ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin. Acesta a pronosticat alegeri anticipate în fosta republică sovietică, potrivit presei ruse, citate de AFP.

Sursa: freeblog.hu
Sursa: freeblog.hu
"Prietenii Georgiei din NATO sunt dezamăgiţi de Saakaşvili. Chiar şi el înţelege că s-a luat o decizie" la Washington, "care pregăteşte un alt lider pentru Georgia", a spus Rogozin, citat de televiziunea Vesti.

"Probabil va fi Nino Burdjanadze", fosta lideră a Parlamentului şi aliată a lui Saakaşvili în timpul revoluţiei trandafirilor, a adăugat Rogozin.

Rogozin a spus că Statele Unite "nu mai au niciun interes să aibă un om politic falimentar" în urma războiului ruso-georgian din august, soldat cu recunoaşterea de către Moscova a celor două regiuni separatiste georgiene.

El a calificat-o pe Burdjanadze drept "o femeie puternică, inteligentă şi foarte fermă", "care nu este schizofrenică şi nici nu este preocupată să-şi mestece cravata", referire la o imagine foarte mediatizată a lui Saakaşvili în timpul războiului. 

Pe de altă parte, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a respins vineri criticile cu privire la ofensiva militară declanşată în august în teritoriul separatist georgian prorus Osetia de Sud, afirmând că aceasta era necesară pentru securitatea ţării, relatează AFP. 

"Da, am decis să întreprindem acţiuni militare la Ţhinvali. Am luat această decizie. A fost o decizie dificilă pe care oricare guvern responsabil ar fi luat-o pentru a asigura securitatea cetăţenilor săi", a spus el în faţa unei comisii de anchetă parlamentare.

Saakaşvili a repetat că Tbilisi a lansat asaltul asupra capitalei Ţhinvali din Osetia de Sud în seara de 7 august, după ce a aflat că trupele şi tancurile ruse treceau graniţa şi, în consecinţă, s-a temut pentru siguranţa cetăţenilor din localităţile georgiene. "Am aflat că trupele ruse treceau prin tunelul Roki şi trecuseră graniţa georgiană", a spus Saakaşvili. "Nu puteam să cred că trecuseră linia roşie. Nu-mi venea să cred că vor fi primii care vor face acest pas", a subliniat el.

"Când i-am întrebat pe ruşi, prin americani, care a fost obiectivul intervenţiei lor, au răspuns 'Distrugerea completă a Georgiei' ", a spus Saakaşvişli.

Georgia a lansat în noaptea de 7 spre 8 august o ofensivă militară împotriva Osetiei de Sud, căreia Rusia i-a ripostat trimiţând masiv trupe în teritoriul georgian. Majoritatea locuitorilor Osetiei de Sud au paşapoarte ruse. Uniunea Europeană a mediat un acord de încetare a focului după cinci zile de conflict, iar trupele ruse şi-au încheiat retragerea din Georgia abia în octombrie şi au rămas în Osetia şi Abhazia în număr mult mai mare decât erau înainte. Rusia a recunoscut, de asemenea, independenţa celor două teritorii separatiste.

Rusia şi Georgia se acuză reciproc pentru declanşarea conflictului din luna august. Guvernele occidentale au condamnat, pe de o parte intervenţia "disproporţionată" a Rusiei, iar pe de alta ofensiva militară georgiană vizând capitala Osetiei de Sud, Ţhinvali.

Criticii lui Saakaşvili îl acuză că a intrat într-un război pe care era evident că Tbilisi nu l-ar fi putut câştiga. Zeci de mii de georgieni refugiaţi nu s-au putut întoarce la locuinţele lor, iar diplomaţii spun că planurile fostei republici sovietice de a adera la NATO au fost grav afectate.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro