Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ambasadorul Franţei: Sunt şi alte impozite care pot fi modificate

Henri Paul, ambasadorul Franţei în România, a declarat la Realitatea TV că în acest moment una dintre principalele probleme ale României este că cheltuielile publice sunt prea ridicate în raport cu încasările. Ambasadorul a mai subliniat că trebuie căutate soluţii pentru relansarea economică.

Paul: Trebuie în acelaşi timp să scădem cheltuielile şi să creştem încasările
Paul: Trebuie în acelaşi timp să scădem cheltuielile şi să creştem încasările / FOTO: ambafrance-ro.org

"Nu este tocmai adevărat că Franţa critică majorarea taxelor. Poziţia guvernului francez este că fiecare ţară este pe deplin suverană şi este liberă să scadă sau să crească taxele. Preşedintele Sarkozy a amintit acest lucru la Summit-ul de la Toronto: fiecare ţară este suverană. Ceea ce Franţa a încercat să spună este că trebuie să fie o puternică coordonare politică şi economică în lume, împotriva crizei. Ţările din Europa sunt interdependente. Politica pe care Franţa încearcă să o impună în Europa şi chiar în lume este o mai mare guvernanţă economică pentru a ne opune împreună crizei economice. Şi dacă este posibil să punem în aplicare politici de relansare", a declarat la Realitatea TV ambasadorul Franţei.

Henri Paul a subliniat că problema României este că cheltuielile publice sunt prea ridicate în raport cu încasările: "Trebuie în acelaşi timp să scădem cheltuielile şi să creştem încasările. Avem mai multe modalităţi de a creşte încasările. Putem să umblăm la impozite şi cred că atunci când guvernul român a ales să ridice TVA a fost pentru a creşte imediat încasările. Dar cred că sunt şi alte impozite care pot fi modificate. Este evident că trebuie făcute investiţii pentru a relansa creşterea economică în România".

Ambasadorul Franţei a amintit şi de unele măsuri pe care Franţa le-a luat pentru relansarea economică: "Constat că în ansamblul ţărilor europene, tendinţa este de a scădea cheltuielile publice. Franţa a anunţat un mare plan care va permite până în 2012 să economisim mai mult de 10 miliarde. Franţa a anunţat şi că va diminua nişele fiscale, adică avantajele care sunt date unor categorii aparte".

"Nu ştiu ce va face Guvernul. El a decis creşterea TVA-ului. Mă îndoiesc că vor renunţa la această creştere şi cred că nu este foarte uşor pentru comercianţi să crească TVA-ul. Am înţeles că toate sistemele informatice au fost luate prin surprindere de această creştere. Oricum România are anumite întâlniri şi cred că preşedintele doreşte ca România să se prezinte bine la întâlnirile cu FMI-ul. Trebuie să ţinem cont şi de calendarul aderării la euro", a mai spus Paul.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro