La Comarnic, aunecările de teren au ajuns foarte aproape de gospodăriile din zonă. Ploile, topirea zăpezii şi tăierile necontrolate de pădure au favorizat surparea terenului, iar drumul de acces către restul cartierului este pe jumătate rupt.
Localnicii spun că alunecările de teren care le ameninţă casele au început în urmă cu mai puţin de o lună. Puţin câte puţin, pământul se surpă în fiecare zi de atunci şi mai multe locuinţe sunt în pericol să fie înghiţite.
Un localnic de 69 de ani spune că n-a mai văzut aşa ceva. Mai sunt vreo 15 metri până când casa sa ar putea să se surpe.
"Ne-am dus la Primărie, ne-am dus peste tot, a zis că nu-s fonduri, că nu ştiu ce", spun localnicii.
Pământul a început să alunece în şapte zone din oraş, iar o porţiune a drumului judeţean care face legătura între DN1 şi comuna Secăria s-a surpat. Pericolul nu a trecut, însă, şi drumul se poate distruge oricând, lăsând aproximativ 150 de familii izolate.
"Asfaltul s-a lăsat, încă mai e pământul îngheţat. Vă spun că în momentul în care se dezgheaţă pământul, se va reactiva această alunecare de teren", declară primar din Comarnic, Dorin Botoacă.
Pentru consolidarea zonelor afectate de alunecările de teren sunt necesare 5 milioane de lei, bani care reprezintă jumătate din bugetul anual al oraşului Comarnic.
Şi la Constanţa, pământul o ia la vale
Pământul a început s-o ia la vale şi pe litoral. Malurile de argilă de la Vama Veche s-au surpat pe o porţiune de 50-60 de metri şi marea a căpătat o culoare roşiatică.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M