Foto: urbaniulian.ro

Tot în intervalul 27 octombrie - 2 noiembrie, aproape 49.000 de persoane s-au îmbolnăvit de infecţii acute respiratorii, cu peste 10% mai puţine faţă de săptămâna precedentă.

De asemenea, autorităţile de sănătate publică din ţară au raportat alte peste 14.000 de cazuri de pneumonie, din care 2.620 au necesitat internarea în spital.

Medicii de familie au început, pe 15 octombrie, vaccinarea gratuită împotriva gripei a persoanelor cu risc major de îmbolnăvire, în cadrul unei campanii naţionale pentru care au fost achiziţionate 3,1 milioane de doze de vaccin.

Au prioritate la vaccinare persoanele peste 65 ani, cele cu handicap, copiii, persoanele instituţionalizate, bolnavii HIV-SIDA, diabeticii, bolnavii cardiovasculari, medicii şi restul cadrelor sanitare, precum şi personalul din casele de copii şi bătrâni.

"Dozele achiziţionate, pentru care s-au plătit 33,72 milioane lei, acoperă 81% din persoanele cu riscuri. Nu am achiziţionat mai multe doze pentru că nici anul trecut nu s-a prezentat toată lumea la vaccinare", a precizat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Un număr de 1,6 milioane de doze au fost achiziţionate de la Institutul Cantacuzino, iar restul sunt din import.

Persoanele care nu se încadrează în grupele considerate cu risc major de îmbolnăvire dar doresc să se vaccineze, pot achiziţiona vaccinul din farmacii, unde acesta costă 30 de lei doza.