Alocaţia lunară de plasament pentru protecţia copilului şi indemnizaţiile şi ajutoarele pentru însoţitorii persoanelor cu handicap vor fi reduse cu 15%, iar alocaţia familială complementară şi cea de susţinere a familiei monoparentale vor fi plafonate la maxim 60 lei, respectiv cel mult 70 lei lunar. Alocaţia familială complementară şi cea pentru familii monoparentale este acordată persoanelor care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la salariul minim net pe economie.
Conform documentului, alocaţia familială complementară va fi plafonată la 40 lei pentru o familie cu un copil (faţă de 50 lei în prezent), la 50 lei pentru familia cu doi copii (60 lei în prezent), la 55 lei pentru familia cu trei copii (65 lei în prezent) şi la 60 lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii (70 lei în prezent).
Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală va fi plafonată la 60 lei pentru familia cu un copil (faţă de 70 lei în prezent), la 65 lei pentru familia cu doi copii (80 lei în prezent), la 70 lei pentru familia cu trei copii (85 lei în prezent) şi la 75 lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii (90 lei în prezent).








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M