Legumele s-au scumpit cel mai mult, cu peste 3 procente. De exemplu, kilogramul de roşii costă, în pieţe, 4 lei, faţă de 2 lei cât era luna trecută. Pe locul doi la capitolul scumpiri sunt fructele importate, cu 1,7 la sută.
Responsabilă pentru aceste scumpiri este vremea. "La un hectar de roşii, am salvat un sfert din ele. Şi din cauza asta a intervenit "scumpeţea" asta pe piaţă", spune un producător.
La lactate, în luna august faţă de iulie, preţul a fost majorat cu doar 0,25 de procente, carnea de pasăre, cu 0,23% iar franzela s-a scumpit din nou, cu 0,29%.
Totuşi, pe piaţă sunt şi produse mai ieftine. Preţul la fructele proaspete este mai mic cu un procent, iar zahărul doar cu 0,2%.
Legumele s-au scumpit cu 3% în ultima lună
PUBLICAT
Sâmbătă, 11 Septembrie 2010 18:59
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 11 Septembrie 2010 19:37
SURSA
REALITATEA TV
Preţurile la alimente cresc de la o lună la alta! La prima vedere nu par scumpiri mari, dar dacă adunăm la sfârşit de lună, vom vedea că plătim mult mai mult decât în luna iulie, de exemplu. Acest lucru este confirmat şi de datele Institului Naţional de Statistică. Micii producători care-şi vând scump marfa în pieţe dau vina pe vremea care nu a fost prielnică pentru culturi.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M