Comisia Europeană intenţionează ca prin adoptarea celor două regulamente să facă utilizarea aditivilor alimentari cât mai sigură şi mai transparentă.
Astfel, la anumite categorii de alimente, precum iaurtul fără arome, untul, pâinea simplă, apa sau sucul de fructe sunt autorizați foarte puţini aditivi sau chiar deloc.
În schimb, snacksurile, dulciurile, sosurile şi băuturile aromatizate vor conţine în continuare un număr mare de aditivi. Lista aditivilor din produsele alimentare va fi disponibilă şi într-o bază de date online. În acest fel, va permite consumatorilor, operatorilor din sectorul alimentar şi autorităţilor de control să identifice cu uşurinţă aditivii care sunt autorizaţi într-un anumit produs alimentar.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M