Alimentele româneşti nu se vor ieftini în perioada următoare. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii patronatelor din industria alimentară. Potrivit acestora, de la jumătatea lunii este posibilă chiar o majorare a preţurilor pentru produsele alimentare autohtone. Pe de altă parte, specialiştii apreciază că alimentele importate din Uniunea Europeană ar putea să ieftinească.
Potrivit preşedintelui asociaţiei patronatelor din industria alimentară, Dragoş Frumosu, singurele produse care s-ar putea ieftini sunt carnea de porc şi de pui. El apreciază, însă, că acestă ieftinire nu va fi simţită de consumatori, ci doar de importatorii de carne.
Potrivit lui Frumosu, majorarea constantă a preţurilor la utilităţi îi va determina pe comercianţi să menţină preţurile ridicate.
"În condiţiile în care acestea cresc, este clar că nu putem vorbi despre o reducere de preţuri, indiferent de produs. (...)Trebuie delimitat producătorul de comerciantul care va creşte preţul", a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Asociaţiei patronatelor din industria alimentară.
Nici reprezentanţii industriei de panificaţie nu cred că preţurile se vor reduce. Potrivit lui Viorel Marin, preşedintele Asociaţiei naţionale a Morarilor, de la jumătatea lunii ianuarie este posibil ca pâinea să se scumpească.
"Situaţia este foarte ciudată- rezervele interne nu ajung nici pentru o lună, aşa că va trebui să apelăm la importuri. Scumpirea va depinde de zonă. Dacă eşti mai aproape de Ungaria, atunci făina va fi mai ieftină, dacă eşti mai departe, scumpirea va fi mai mare. Grâul se va scumpi cu 30 - 40 de euro pe tonă", a declarat Viorel Marin, preşedintele ANAMOB.
Reprezentanţii industriei alimentare susţin că aceste scumpiri pot fi evitate dacă s-ar reduce TVA-ul pentru aceste produse, de la 19% la un procent de 10%.
Alimentele de bază autohtone nu se vor ieftini
PUBLICAT
Sâmbătă, 6 Ianuarie 2007 11:32
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 6 Ianuarie 2007 11:32
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M