Testele au arătat că există iod radioactiv şi cesiu în 14 dintre cele 244 de produse vizate, relatează agenţia Yonhap, citând Administraţia coreeană pentru alimente şi medicamente.
Respectivele produse au fost importate între 19 şi 29 martie, transmite DPA.
Nivelul de radiaţii în cele 14 alimente - inclusiv pepeni, pâine, biscuţi şi vitamine - este totuşi sub cel maxim admis.
Unele dintre ele ar fi fost produse înainte ca centrala nucleară Fukushima să fie avariată de seismul cu magnitudinea 9 din 11 martie şi tsunamiul ce i-a urmat.
Din acest motiv, nu poate fi exclusă posibilitatea ca, în unele cazuri, radioactivitatea să aibă cauze naturale, au anunţat autorităţile.
În urma problemelor de la reactoarele japoneze, niveluri scăzute de iod radioactiv şi cesiu au fost descoperite în atmosferă în mai multe zone ale Coreei de Sud, inclusiv la Seul. Acestea nu pun, însă, probleme pentru sănătate sau mediu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M