Alimentaţia este o parte a procesului de învăţare mai importantă decât s-ar crede. Pentru susţinerea efortului intelectual, nutriţioniştii recomandă consumul de legume şi fructe - câte 5 porţii pe zi - şi interzic consumul mâncărurilor de tip fast-food, cafeaua şi băuturile energizante. De asemenea, organismul are nevoie de carbohidraţii din cereale, paste şi pâine.
Puterea de concentrare poate fi sporită prin consumul de afine, morcovi şi lămâi. Un pahar cu apă, cu două linguri de suc de lămâie îndulcit cu miere face minuni, spun nutriţioniştii, iar o ceaşcă cu afine pe zi reprezintă un sprijin excelent pentru creierul supus procesului intens de învăţare.
Substanţele nutritive conţinute de migdale îmbunătăţesc funcţionarea creierului şi au un efect pozitiv asupra memoriei. Cantitatea minimă recomandată pentru perioada dinaintea unui examen sau a unei perioade în care aveţi nevoie să reţineţi multe informaţii, este de un gram pe zi. Pe lângă migdale, peştele precum somonul, bogat în Omega 3 şi acizi graşi, ajută la buna funcţionare a creierului. Pentru ca efectele să se facă simţite, e nevoie de consumul a cel puţin 300 de grame de somon pe săptămână.
În ceea ce priveşte dulciurile, medicii recomandă ciocolata, în special pe cea neagră. Aceasta stimulează producţia de endorfine în creier, care ajută la transmiterea semnalelor în cadrul sistemului nervos, reduc starea de stres şi îmbunătăţesc sistemul imunitar.
Reţete şi sfaturi pentru alimentaţie sănătoasă găsiţi pe bucataria.net








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M