Numit de curând antrenor principal la Inter Milano, Leonardo a aruncat o privire şi în curtea echipei de tineret a clubului, pentru a şti pe cine ar putea miza în eventualitatea unor probleme de lot la seniori.
Iar Denis Alibec, românul ajuns la Inter de la Farul Constanţa în vara lui 2009, contra sumei de 500.000 de euro, s-a numărat printre fotbaliştii remarcaţi de tehnicianul campioanei Italiei. Alibec are contract cu gruparea lombardă până în 2013 şi, după cum spune Leonardo, are toate motivele să viseze la echipa mare.
"Alibec este unul dintre tinerii cei mai promiţători pe care îi avem. Acum joacă pentru echipa de tineret pentru că avem toţi jucătorii la dispoziţie, dar are un potenţial foarte mare şi ar putea ajunge la prima echipă", a spus Leonardo.
Denis Alibec a mai cochetat, în 2010, cu prima echipă a celor de la Inter Milano, când antrenori erau Jose Mourinho şi Rafael Benitez. Sub comanda lui Mourinho a fost doar convocat la seniori, în ianuarie 2010, când a făcut parte din lotul pentru un meci cu Siena. Pe final de an, Alibec a reuşit însă debuteze în tricoul "nerazzurro" în Serie A, jucând cu Chievo Verona (21 noiembrie; a intrat în locul lui Biabiany, min. 68) şi cu Lazio Roma (3 decembrie; a intrat în locul lui Muntari, min. 53). De asemenea, atacantul de 20 de ani a făcut parte alături de Cristi Chivu din lotul Interului pentru Campionatul Mondial al cluburilor.
Alibec, pe placul lui Leonardo: Are potenţial, poate ajunge la echipa mare
Denis Alibec a jucat deja în două meciuri pentru Inter Milano, în Serie A, iar remarcile noului antrenor al "nerazzurrilor", Leonardo, la adresa sa, sunt încurajatoare pentru românul de 20 de ani.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M