Operaţiunea Moshtarrak, cea mai amplă ofensivă a aliaţilor împotriva talibanilor din Afganistan, continuă cu lupte grele în zona oraşului Marjah, unul din bastioanele insurgenţilor.
Chiar şi comandantul forţelor americane din Irak şi Afganistan, a recunoscut că talibanii din regiunea Marjah, situată în sudul Afganistanului, oferă spectacolul unei rezistenţe "impresionante", dar că sunt derutaţi de amploarea ofensivei aliate.
Comandantul american i-a avertizat pe talibani că acesta nu este decât începutul unei campanii care va dura între 12 şi 18 luni. Aproximativ 15.000 de soldaţi afgani şi ai forţelor internaţionale, în frunte cu americanii şi britanicii, sunt angajaţi într-o vastă ofensivă împotriva talibanilor din privincia Helmand. Ofensiva ar trebui să permită guvernului afgan să preia controlul situaţiei, dar deocamdată, succesele aliate sunt limitate.
În total, 14 soldaţi ai NATO au murit în cadrul acestei operaţiunii declanşate la 13 februarie în sudul ţării.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M