"Greşeala lui Alexandru Tudor poate schimba un sezon întreg", a spus Gheorghe Constantin. După ce a declarat aceste lucruri, şeful CCA, Gheorghe Constantin a admis totuşi faptul că eroarea arbitrului din meciul cu Steaua ar putea fi uitată dacă acesta nu s-ar încăpăţâna să susţină că a acordat penalty pe drept.
Alexandru Tudor nu poate accepta că a greşit. Afirmaţia preşedintelui CCA Gheorghe Constantin vine după o discuţie cu arbitrul meciului de la Urziceni, în care acesta a acordat un penalty aproape gratuit Stelei.
"Părerea mea ca plasamentul i-a jucat feste, ar fi fost bine să recunoasca", a declarat Gheorghe Constantin.
Şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor a făcut referire şi la prestaţia lui Cristi Balaj din meciul CFR - Rapid, la finalul căruia arbitrul nu a văzut un henţ în careu al clujenilor.
"E posibil să fi greşit. Dacă judecam din fata televizorului putem ajunge la aceasta concluzie", a spus Constantin.
În urma analizei prestaţiilor arbitrilor din etapa trecută, Cristi Balaj a scăpat de suspendare, în timp ce Alexandru Tudor a fost reţinut de la delegări pe o perioadă nedeterminată.
Alexandru Tudor a fost suspendat
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M