Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru a urcat un loc în clasamentul WTA, până pe 31, cu un total de 1.855 de puncte.
Sorana Cârstea urcă şi ea două poziţii faţă de săptămâna trecută, până pe 55, cu 1.141 puncte, iar Edina Gallovits a urcat şi ea un loc, până pe 90.
Lider în clasamentul WTA este în continuare Serena Williams (SUA), cu 8.475 de puncte, urmată de sora sa, Venus (6.506 puncte) şi sârboaica Jelena Jankovic (5.780 puncte).
Hănescu, în coborâre
În ziua în care debutează la Wimbledon, Victor Hănescu, singurul reprezentant al României la turneul de Grand Slam din Marea Britanie, ocupă locul 38, în coborâre două poziţii faţă de săptămâna trecută, cu 1.070 de puncte.
Adrian Ungur a urcat şase locuri şi a ajuns pe 146, iar Victor Crivoi a urcat şapte locuri, până pe 168.
Lider în clasamentul masculin este spaniolul Rafael Nadal, urmat de Roger Federer şi Novak Djokoic.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M