Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat în optimile turneului de la Marbella, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari. Românca, favorita numărul 4 a competiţiei, a trecut, luni, în runda inaugurală de rusoaica Anastasia Pivovarova, scor 7-3 (7/3), 6-7 (5-7), 7,5.
Dulgheru va primi 2.950 de dolari şi 30 de puncte WTA pentru calificarea în optimi la Marbella, unde va juca împotriva câştigătoarei dintre Iveta Benesova (Cehia) şi Anabel Medina Garrigues (Spania).
Irina Begu s-a calificat pe tabloul principal, după ce a dispus în două seturi, scor 6-3, 6-2, de ucraineanca Maria Korytţeva, iar în runda inaugurală va juca împotriva italiencei Alberta Brianti.
Sorana Cârstea părăseşte competiţia de simplu în primul tur, după ce a pierdut în faţa italiencei Sara Errani, cap de serie numărul 8. După ce a câştigat primul set cu 6-1, Cârstea l-a pierdut pe cel de-al doilea cu 4-6, pentru ca apoi în decisiv să cedeze cu 2-6.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M