Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Alex Ferguson împlineşte un sfert de secol pe banca lui Manchester United VIDEO

O victorie şi o tribună - acestea au fost cadourile pe care Sir Alex Ferguson le-a primit cu ocazia împlinirii a 25 de ani de când se află la cârma lui Manchester United.

Alex Ferguson împlineşte un sfert de secol pe banca lui Manchester United
Alex Ferguson împlineşte un sfert de secol pe banca lui Manchester United / FOTO: Grup RC

"Diavolii" s-au impus la limită în faţa celor de la Sunderland şi asta graţie unui autogol făcut cadou în minutul 45 de fundaşul Wes Brown. Culmea ironiei, Brown a jucat în trecut chiar pentru trupa de pe "Teatrul viselor". Nu a fost singurul cadou al zilei pentru Ferguson: tribuna de nord de pe Old Trafford îi poartă de sâmbătă numele.

Scoţian de origine, născut la periferia Glasgow-ului, Alexander Chapman Ferguson a fost numit la conducerea lui Manchester United în 1986, după ce o antrenase cu mult succes pe Aberdeen (trei campionate ale Scoţiei, patru cupe, o cupă UEFA) şi după o scurtă trecere prin fruntea naţionalei scoţiene.

La United, trofeele au apărut ceva mai greu, dar şi când au făcut-o, nu s-au mai oprit, transformându-l în cel mai de succes manager din istoria fotbalului englez, având în palmares printre altele 12 campionate ale Angliei, 2 trofee ale Ligii Campionilor, un Campionat Mondial al Cluburilor, o cupă intercontinentală.  Prin "mâinile" sale au trecut de-a lungul timpului jucători legendari precum Schmeichel, Eric Cantona, David Beckham, Cristiano Ronaldo sau acum Wayne Rooney.

În 1995 a fost făcut Comandant al Ordinului Imperiului Britanic. Adică Sir Alex Ferguson. Un Sir al fotbalului şi al sportului universal.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro