S-a vorbit despre "bombă climatică", fiindcă există pericolul unei degazeificări rapide a permafrostului. "Acest risc trebuie evaluat", spune cercetătorul canadian Florent Dominé. "Ne îndreptăm spre o catastrofă sau spre o nouă sursă de CO2 căreia va trebui să îi facem față? În prezent, unele studii merg într-o direcție și altele, în cealaltă, însă toate sunt de acord că problema nu trebuie ignorată", adaugă el.
Fenomenul nu este analizat îndeajuns, nefiind menționat nici chiar în cel mai recent raport al GIEC, sinteza de referință asupra climei, subliniază acest specialist în zone înzăpezite, care desfășoară un proiect în Marele Nord canadian, în cadrul unității de cercetare Takuvik (specialiști francezi și canadieni). De doi ani, echipa sondează solul, observă ritmul dezghețului, conținutul de carbon și emisiile de gaze emanate. Ei vor să afle cum se va descompune materia organică închisă mii de ani într-un sol dur ca cimentul, dacă va emite CO2 sau metan, cel din urmă cu putere de încălzire mai mare.
"Dacă totul s-ar transforma în CO2, concentrația de bioxid de carbon din atmosferă s-ar tripla. Însă, din fericire, o parte din carbon va fi evacuată sub formă de sedimente în râuri și oceane. În plus, fenomenul nu va fi instantaneu", asigură cercetătorul.
În tundră, Florent Dominé arată un șir de mlaștini, apărute ca urmare a prăbușirii permafrostului. Ele pot emite de 10-100 de ori mai mult CO2 decât pământul și acum există în Arctica milioane. "Dezghețarea permafrostului doar a început", avertizează cercetătorul.
Degradarea solului duce și la apariția unor mici văi, în care vegetația crește foarte repede, iar "acumularea de zăpadă acționează ca un element izolator, accelerând dezghețul", subliniază oamenii de știință din echipă. "Vrem să aflăm dacă această vegetație nouă protejează permafrostul sau îi grăbește topirea", afirmă Maria Belke-Bria, măsurând puterea de încălzire a vegetației cu un detector ultrasensibil. Ea va repeta această operațiune de multe ori în câteva luni pentru a detecta variații în funcție de tipul plantei, expunere și anotimp.
"Majoritatea zonelor de dezgheț ale permafrostului sunt surse de gaze cu efect de seră", afirmă Florent Dominé.
"Zonele sunt greu de cercetat fiindcă accesul este dificil și studiile costă astfel mult", adaugă el. Din nefericire, chiar dacă vor avansa în cercetări, oamenii de știință nu vor putea oferi rețete. "Nu se poate capta carbonul emis din 10 milioane de kilometri pătrați!", încheie cercetătorul, care consideră că "încetinirea încălzirii climatice este singurul lucru care se poate face".
