Scrutinul legislativ desfăşurat duminică în Rusia a marcat unul dintre cel mai proaste rezultate pentru Vladimir Putin în cei 12 ani de când se află, necontestat, în fruntea ţării. Partidul său, Rusia Unită, a câştigat lejer alegerile, dar a pierdut majoritatea constituţională, obţinând în jur de 50% din voturi, comparativ cu 64% în 2007.
Este o veste proastă pentru premierul Putin, care se pregăteşte în martie să candideze pentru un al treilea mandat prezidenţial şi să facă astfel rocada cu actialul preşedinte, Dmitri Medvedev.
Pentru Andrei Piontkoski, analist politic rus, acesta pare a fi "începutul sfârşitului". "(Rezultatul alegerilor) arată o pierdere de prestigiu pentru partid şi pentru liderii ţării. Sunt mai degrabă dispreţuiţi decât respectaţi. Oamenii s-au săturat", a declarat analistul pentru Reuters.
Vladimir Rizhkov, unul din liderii opoziţiei liberale, a scos în evidenţă tot declinul lui Putin. "Aceste alegeri sunt fără precedent deoarece s-au desfăşurat pe fondul unei prăbuşiti a încrederii în Putin, Medvedev şi a partidului de guvernare", a declarat Rizhkov.
Din 2007 şi până acum, partidul lui Putin a pierdut 77 de locuri în parlament. Ce s-a întâmplat?
Criza, scuza lui Putin
Unul dintre factorii care au afectat intenţia de vot a alegătorilor a fost criza economică globală, care a lovit şi Rusia, în primul rând prin prăbuşirea preţului barilului de petrol.
După anii de creştere economică, ţara a experimentat iar o stagnare, dar şi şomaj. A rămas celebră cascadoria electorală a premierului Putin, care a aterizat la o fabrică de aluminiu deţinută de oligarhul Oleg Deripaska, şi i-a cerut acestuia să plătească salariile restante din cauza cărora muncitorii ieşiseră în stradă.
Lupta lui Putin cu oligarhii răi care îi asupresc pe muncitori nu a convins, se pare, aşa de bine.
Ieri, după aflarea rezultatelor parţiale, Putin a insistat totuşi asupra contextului economic dificil al ţării. "În ciuda perioadei dificile în viaţa statului nostru, în ciuda crizei, în ciuda faptului că Rusia Unită, conducerea, a fost şi este responsabilă în această perioadă dificilă de eşecuri, de succese, cetăţenii şi-au dat votul (pentru partid -n.r.)", a spus Vladimir Putin, vădit dezamăgit.
"Acesta este rezultatul optim care reflectă în mod real situaţia din ţară. Bazându-ne pe acest rezultat, vom putea asigura dezvoltarea stabilă a statului nostru", a adăugat Vladimir Putin, care spera într-un scor mai bun la acest scrutin, considerat un test pentru prezidenţialele din martie 2012, la care va candida.
Corupţia la putere
Marea problemă a partidului lui Putin în ultimii ani a fost corupţia. Rusia Unită a fost catalogată de critici şi de opoziţie drept o "bandă de hoţi", o acuzaţie pe care susţinătorii partidului au încercat din greu să o combată.
O imagine a corupţiei din Rusia a fost pictată anul trecut de telegramele diplomatice americane, dezvăluite de site-ul WikiLeaks. Depeşele diplomaţilor americani au arătat că Rusia e un stat profund corupt, în care toată lumea, de la Kremlin până la diverşi funcţionari, servicii secrete, oameni de afaceri şi crima organizată îşi dau mâna pentru a institui "un virtual stat mafiot".
O parte din acuzaţii veneau de la procurorul spaniol, Jose Grinda Gonzalez, care a petrecut o perioadă încercând să anihileze grupările mafiote ruse din Spania.
Alte acuzaţii au venit de la sursele fostului ambasador SUA la Moscova, John Beyrle.
Interlocutorii lui Beyrle i-au relatat acestuia că funcţionarii guvernamentali, oamenii din serviciile secrete - FSB, MVD, poliţia şi procuratura acceptă mită, că Lujkov (fostul primar al Moscovei) şi alţi primari şi guvernatori mituiesc oficiali de la Kremlin, că oficiali purtând valize (probabil încărcate cu bani) şi însoţiţi de gărzi de corp au fost văzuţi intrând la Kremlin de mai multe ori şi că Lujkov urmează ordinele Kremlinului pentru a proteja grupările de crimă organizată din Moscova.
Medvedev l-a demis între timp pe Lujkov, acesta era însă doar un pion, iar imaginea oamenilor despre corupţia puterii era deja formată.
Ce urmează pentru Ţarul Putin?
Cu resursele statului la dispoziţie, Putin are în continuare prima şansă la câştigarea alegerilor prezidenţiale anul viitor, în martie.
În parlament, partidul Rusia Unită se poate bucura în continuare de o majoritate simplă, dar şi de susţinerea altor partide, precum cel Liberal Democrat, al lui Vladimir Jirinovski, sau Rusia Dreaptă. Ambele partide au votat constant cu gruparea lui Putin în chestiunile importante, iar opoziţia lor a fost una de faţadă.
Comentatorii avertizează însă că sistemul politic guvernat de Putin este în pericol. La potenţiala destabilizare a sistemului a contribuit chiar dorinţa lui Putin de a rămâne, pe termen aproape nelimitat, la putere, spun unii analişti.
"În vreme ce puterea lui Putin va rămâne necontestată, sistemul politic este mai vulnerabil", spune Cristopher Granville, directorul unei firme de cercetare specializată în economii emergente. "Decizia lui Putin de a candida iarăşi şi de a menţine puterea a accentuat deziluzia electoratului", spune Granville pentru Reuters.
Nu se poate spune că Putin nu a făcut eforturi pentru a-şi cultiva imaginea de lider. Scamatoriile sale electorale sunt celebre: a împuşcat un tigru, s-a războit cu oligarhii pentru binele oamenilor simpli, a călărit cu pieptul gol în Siberia.
La sfârşitul lunii noiembrie, Putin a avut o surpriză însă.
Premierul rus a fost huiduit de spectatorii unui meci de lupte găzduit de complexul sportiv Olimpiyskiy din Moscova. Incidentul s-a petrecut în momentul în care Putin a intrat pe ring pentru a-l felicita pe Fedor Emelianenko, câştigător în lupta cu americanul Jeff Monson.
Momentul, surprins în direct de o televiziune naţională rusă, este considerat acum un avertisment pentru omul care speră să conducă Rusia până în 2018, dacă nu 2024.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M