Pro-occidentalul Boris Tadici a câştigat alegerile prezidenţiale din Serbia, potrivit rezultatelor preliminare oficiale anunţate de Comisia Electorală Centrală.

Tadici a câştigat cu 51,16% din voturi în faţa ultranaţionalistului Tomislav Nikolici, care a obţinut 47,18%, după numărarea voturilor de la 56,97% din secţii.

Rata de participare a fost de 67,23%, a adăugat Comisia.


Scrutinul de ieri a fost unul dintre cele mai importante din istoria acestei ţări. Sârbii au avut de ales între direcţia pro-occidentală, votându-l pe actualul preşedinte Boris Tadici, sau cea pro-rusă, prin alegerea ultra-naţionalistului Tomislav Nikolici.

Lupta între cei doi rivali, care s-au aflat ieri la al doilea tur de scrutin, a fost atât de strânsă, încât până şi cele mai prestigioase institute de sondare a opiniei publice s-au abţinut de la prognoze.

Cursa prezidenţială din Serbia a avut loc pe fondul tensionat creat de intenţia majorităţii albaneze din Kosovo de a proclama unilateral independenţa acestei provincii. Tomislav Nikolici, liderul Partidului Radical Sârb, şi-a clădit chiar campania electorală pe această temă, "Nu vă atingeţi de Kosovo", a fost sloganul său favorit, adresat în primul rând Occidentului. Chiar dacă nu vrea să închidă complet uşa Uniunii Europene, Nikolici nu şi-a ascuns preferinţa pentru opţiunea rusă. "Serbia are de ales între o cale perfect deschisă spre Rusia şi o alta, plină de obstacole, către Uniunea Europeană", a declarat el recent.

La polul opus, actualul preşedinte Boris Tadici a reuşit să stabilească un echilibru între convingerile sale europene şi opoziţia sa faţă de independenţa provinciei Kosovo. "Avem de ales între dezvoltare, stabilitate şi deschidere europeană şi revenirea la izolare", a repetat neobosit Tadici de-a lungul întregii sale campanii. Actualul preşedinte este partizan al cooperării depline cu Tribunalul Penal Internaţional, apreciind că acesta este un capitol esenţial pe calea integrării europene.