La cei 48 de ani ai săi, aflată la cea de-a doua campanie prezidențială, această "eurofobă" convinsă este pe cale să culeagă roadele acestui catharsis dacă, așa cum o arată sondajele, va accede duminică, 23 aprilie, în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial din Franța. Ar urma astfel pașii tatălui ei, care a reușit în 2002 să intre în turul doi, însă spre deosebire de Jean-Marie Le Pen, fondatorul partidului, Marine ar face-o cu un electorat mai consolidat și mai numeros. Cel de-al doilea tur de scrutin, care va avea loc la 7 mai, în care niciun sondaj nu o dă drept câștigătoare, va arăta limitele pariului făcut de ea: deși și-a extins bazinul electoral, nu a reușit să spulbere "plafonul de sticlă" pe care i-l impune sistemul.
Marine Le Pen a reușit să obțină pentru partidul ei o susținere importantă, un electorat fidel care îi iartă inclusiv finanțările ilegale ale formațiunii sale pentru care a fost deja sancționată de Parlamentul European. Însă lidera de extremă dreapta nu a putut evita să inspire și multă respingere de cealaltă parte a societății franceze. Candidata face o adevărată echilibristică între propunerile radicale moștenite pe filieră paternă și oferta mai acceptabilă cu care intenționează să ajungă la Palatul Elysee.
Marine Le Pen evită referirile la cel de Al Doilea Război Mondial care i-au adus atâtea bătăi de cap tatălui ei — și chiar și ei, în actuala campanie electorală—, și lansează atacuri dure împotriva imigrației, invocând lipsa de securitate și cerând să se acorde prioritate francezilor și patriotismului economic, tema sa de campanie favorită după ce a înțeles că "America First" i-a ieșit de minune actualului președinte american Donald Trump.
Și toate acestea după ce, în 2015, a tăiat cordonul ombilical care o mai ținea legată de tatăl ei, după ultima ieșire nepotrivită a patriarhului, fapt ce a provocat o telenovelă de familie care a durat luni de zile, dar i-a adus în cele din urmă independența mult dorită și a consacrat-o ca unul dintre chipurile cele mai ușor de identificat ale extremei drepte europene.
Născută la 5 august 1968, Marine Le Pen s-a implicat timpuriu în activitatea de partid, mereu în umbra tatălui ei. La 18 ani a intrat în Frontul Național și, ajutată de numele de familie, nu a avut probleme să avanseze în ierarhia de partid. Într-un partid care avea dificultăți în a găsi candidați, fiica șefului s-a transformat rapid într-un bun electoral care s-a prezentat la diferite alegeri legislative și locale, carieră politică pe care a combinat-o cu cea de avocată în Paris, în perioada 1992-1998.
Când, în 2002, tatăl ei a intrat în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Franța a descoperit în urma nenumăratelor apariții televizate că în spatele căpșorului blond se prefigurau un verb agil și un caracter puternic, comentează EFE. Se născuse o stea a politicii care, cu trecerea anilor, a devenit tot mai sigur pe ea. Mai întâi în partid, unde a avut de înfruntat atacurile vechii gărzi care o considerau o "arivistă" și care nu erau de acord cu schimbarea "amabilă" pe care o promova.
Până în 2011, Marine Le Pen a preluat frâiele FN, pe care în anul următor la condus la primul ei scrutin prezidențial, unde s-a clasat pe locul trei, cu 17,9% din voturi, dar cu un procent mai mare decât obținuse tatăl ei cu 10 ani înainte. Legitimitatea ei nu mai putea fi contestată din interior și Le Pen s-a lansat în cucerirea de noi orizonturi, ajutată de o nouă gardă pretoriană, mai tânără și mai modernă, în care se remarcă partenerul ei de viață, Louis Aliot, și mâna ei dreaptă, Florien Philippot.
Această strategie i-a permis să câștige de partea ei clasa muncitoare și pe defavorizați care se consideră uitați de sistem și care plătesc efectele globalizării printr-o scădere a nivelului lor de trai. Le Pen a ales circumscripția din Hénin-Beaumont ca laborator al experimentelor ei, un teritoriu în nordul țării afectat de dezindustrializare și pe care l-a transformat în fief electoral.
În alegerile municipale din 2014, partidul ei a câștigat peste 10 primării, ceea ce i-a permis să desemneze doi senatori. În același an, în alegerile pentru Parlamentul European, Frontul Național a devenit cel mai votat partid, obținând o pătrime din voturi, performanță pe care a repetat-o și în scrutinul regional din anul următor, când a obținut 7 milioane de voturi, un record în istoria formațiunii. Un rezultat pe care acum va trebui să-l multiplice dacă dorește să ajungă la Palatul Elysee și să-și îndeplinească visul de a înlătura de la putere elitele "care au pierdut legătura cu poporul".
