Democrat-liberalul Cristache Rădulescu a fost ales, sâmbătă, cu unanimitate de voturi, preşedinte al organizaţiei PDL Ilfov.
Rădulescu a întrunit 422 voturi din 422 exprimate. De altfel, el a fost singurul candidat la această funcţie, pe care o deţinea şi până în prezent. De asemenea, Consiliul Naţional de Coordonare a PDL Ilfov a ales doi prim-vicepreşedinţi - deputaţii Marin Mircea şi Mihaela Şandru - dar şi un secretar general - Nicolae Cizmaru - şi 10 vicepreşedinţi.
La şedinţa PDL Ilfov au participat şi premierul Emil Boc şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. La finalul evenimentului, Elena Udrea a fost la un pas să cadă, împiedicându-se la coborârea scărilor în momentul în care a părăsit prezidiul. Democrat-liberala s-a sprijinit însă de un perete, râzând pe seama incidentului, iar în ajutorul său a venit proaspătul preşedinte al PDL Ilfov, Cristache Rădulescu.
La Târgu Mureş, Dorin Florea, a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al filialei judeţene a Partidului Democrat Liberal, cu 352 de voturi pentru şi două împotrivă, el fiind, ca şi Rădulescu, singurul candidat pentru această funcţie.
Senatorul Dorel Jurcan a fost ales, sâmbătă, la reuniunea consiliului coordonator al organizaţiei judeţene democrat-liberale, în funcţia de preşedinte al PDL Vâlcea, el primind un număr de 379 de voturi din totalul de 576 valabil exprimate, informează Agerpres. Deşi lupta finală s-a dat între cei doi candidaţi, Dorel Jurcan şi Romulus Bulacu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, în campania electorală pentru această funcţie s-au înscris trei candidaţi. Valentin Iliescu, secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, retrăgându-şi în ultimul moment candidatura.
De menţionat că funcţia de preşedinte al PDL Vâlcea fusese vacantă de zece luni în urma arestării fostului lider şi primar al Râmnicului, Mircia Gutău, condamnat la trei ani şi jumătate închisoare de ICCJ Bucureşti pentru fapte de corupţie.
Tot sâmbătă au fost alese şi cele două funcţii de prim-vicepreşedinte, secretarul general şi cei zece vicepreşedinţi.Cei doi prim-vicepreşedinţi au devenit în urma alegerilor primarul Râmnicului Romeo Rădulescu şi Romulus Bulacu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M