Serbia va organiza alegeri anticipate anul viitor pe 21 ianuarie, a anunţat preşedintele sârb Boris Tadici. Scrutinul va influenţa şi data la care va fi discutat viitorul provinciei separatiste Kosovo.

Boris Tadici a declarat că ar dori să obţină prin negocieri o soluţie privind statutul provinciei Kosovo. El a adăugat că independenţa acesteia ar destabiliza atât Serbia cât şi regiunea Balcanilor.

Provincia autonomă Kosovo se află sub mandat ONU din 1999, iar liderii de la Priştina au cerut în repetate rânduri organizarea unui referendum legat de statutul Kosovo. La sfârşitul lunii octombrie, parlamentarii sârbi au votat noua constituţie care deschide drumul spre organizarea de alegeri anticipate.

Liderul de la Belgrad a declarat că se va implica în campania electorală pentru a fi sigur de victoria forţelor politice democratice.