Reprezentanţii profesiilor din învăţământul superior nu au ajuns, încă, la nicio concluzie asupra modului în care vor fi alese persoanele pentru funcţiile de conducere ale universităţilor.

Sindicatele propun alegeri prin vot secret la nivelul întregii universităţi, pentru şefii de catedre, decani, prodecani,prorectori şi a rectori, potrivit unor criterii bine elaborate. Consiliul Rectorilor doreşte, în schimb, alegerea acestora exclusiv în cadrul Senatului Universităţii, pe motiv că acest sistem s-a dovedit funcţional şi că este mult mai uşor de gestionat.

O nouă discuţie a rectorilor şi a sindicaliştilor va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, când se va încerca găsirea unei soluţii, mai ales că Legea Învăţământului Superior trebuie înaintată Parlamentului la începutul lunii septembrie.