Adoptarea legii prohibiţiei fost o decizie temerară, menită să asaneze societatea, lovită de un viciu „secular”, actul fiind salutat de o bună parte a societăţii ruseşti şi chiar de comunitatea internaţională. Prim-ministrul britanic Lloyd George spunea despre legea anti-alcool în Rusia că este „cel mai măreţ act de eroism naţional pe care-l cunosc”.
Adio alcool, adio o treime din veniturile bugetare. A meritat?
Componenta economică a deciziei a fost însă extrem de importantă, deoarece, angajându-se într-un conflict militar de proporţii, Rusia se priva conştient de un articol care-i aducea circa o treime din veniturile bugetare. Deja la un an de la adoptarea legii, unul dintre deputaţii ruşi scria că Rusia este singura ţară din istorie care renunţă la principala sursă de venit în perioada de război.
Într-adevăr, problemele cu care s-a confruntat Rusia în război şi pe care le-au resimţit Aliaţii săi au fost în strânsă legătură cu penuria de resurse. A avut de suferit şi România, atât în timpul campaniei lui Brusilov, atunci când a luat decizia de intrare în război (la un moment dat, unităţile ruseşti din Galiţia aveau o singură puşcă la 4-5 soldaţi, fapt care a compromis ofensiva), dar mai ales în timpul bătăliei pentru Moldova.
A fost de vină oare guvernul rus că a făcut nişte sacrificii materiale din dorinţa nobilă de a salva naţiunea care mergea pe o cale greşită? Răspunsul e greu de dat, deoarece în acele condiţii consecinţele erau greu de prognozat. Unii consideră că efortul a meritat; alţii, ca acel ofiţer englez care a luptat în Armata Albă în timpul războiului civil rus, afirmau, din contră, că principala cauză a revoluţiei din 1917 a fost legea prohibiţiei. Aceasta, pentru că beţia ritualizată, ca un element arhaic al culturii populare „carnavaleşti” (Mihail Bahtin), era privită tradiţional şi ca o modalitate de a descărca „supratensionarea emoţională” din societate, cu scopul prevenirii unor cataclisme sociale de proporţii. În aceste condiţii, în preajma Primului Război Mondial, autorităţile ruse trebuiau să ia în calcul riscurile unei abstinenţe forţate a populaţiei... Până acolo însă, iată, mai jos, un istoric al alcoolismului şi al combaterii lui în Imperiul ţarist.
Alcoolismul, fenomen derivat al revoluţiei industriale
Până la marile reforme burghezo-democratice (1861-1874), combaterea beţiei în Imperiul rus era lăsată pe seama Bisericii şi a moşierilor, care făceau eforturi susţinute să tempereze consumul alcoolului, deoarece acesta putea pune în pericol buna desfăşurare a economiei domestice.
În mare parte, această luptă a fost una de succes, deoarece în Rusia au existat puţine revolte anti-alcool, iar majoritatea acestora nu vizau atât viciul consumului (deja pe atunci acest „viciu” era transformat într-o „virtute”), cât nemulţumirea pentru preţurile ridicate la râvnitul produs. Nobilimea şi guvernul reuşeau însă să le controleze. Mai mult, consumul „moderat” (evident, în accepţiunea puţin cuantificabilă din Rusia) şi „dozat” era încurajat până la un punct, deoarece evita acumularea nemulţumirilor, ce ar fi generat explozii sociale de proporţii.
Totuşi, specialiştii afirmă că originile problemei alcoolismului la ruşi trebuie să fie plasate în momentul trecerii de la habitudinile tradiţionale la cele moderne de consumaţie. Într-adevăr, dacă în societatea tradiţională consumul era ritualizat şi controlat (de obşte, moşier, Biserică), în cea modernă, urbană, acesta este deja „liberalizat”. Reformele burghezo-democratice, desfiinţarea şerbiei, fluxul mare de migranţi de la sat la oraş au adus un nou set de probleme de ordin social. Ruperea de habitatul tradiţional şi problemele de aculturalizare au transformat vodca din „liant social”, cum era perceput în comunităţile rurale, mai degrabă într-un element sociopatic.
Continuarea pe historia.ro
