Rezultatul de egalitate înregistrat în faţa Bulgariei l-a determinat pe Victor Piţurcă să caracterizeze meciul cu Albania din această seară ca fiind unul dificil, unde România nu are poziţia certă de favorită. La polul opus se află însă Cristian Chivu, căpitanul echipei naţionale fiind de părere că prestigiul primei reprezentative va contribui decisiv la obţinerea unei victorii la Tirana.

Victor Piţurcă este de părere că Albania a părăsit categoria echipelor mici, meciul de la Tirana urmând a fi la fel de greu ca şi cel cu Bulgaria. Selecţionerul a tras un semnal de alarmă în acest sens şi face tot posibilul să-i menţină pe jucători în stare maximă de concentrare.

"Albania în campania trecută a învins campioana Europei, numai noi putem să credem că suntem zmei, iar Albania este o echipă mică, nu este chiar aşa", a declarat Piţurcă. "Sunt foarte periculoşi în faţa porţii, au 4-5 jucători foarte periculoşi", a adăugat acesta.

Deşi defensiva condusă de Cristian Chivu a primit două goluri într-un minut în meciul cu Bulgaria, căpitanul primei reprezentative consideră că Albania nu reprezintă o echipă de care România s-ar putea împiedica.

"Nu cred că trebuie să ne fie teamă de acest joc, suntem cine suntem, jucăm cum jucăm, respectăm adversarul", a spus Chivu.