Oraşul Sydney s-a cufundat în întuneric! Nu este vorba despre o pană de curent, ci o formă de protest faţă de emisiile excesive de gaze cu efect de seră. Zeci de mii de case, dar şi clădiri de afaceri şi-au stins, timp de o oră, toate luminile, inclusiv calculatoarele şi televizoarele. Gestul vrea să tragă un semnal de alarmă asupra încălzirii globale a planetei.
Cel puţin două mii de clădiri de afaceri, 53 de mii de case, dar şi construcţii celebre, precum Podul Harbor şi Casa Operei şi-au stins luminile între 19.30 şi 20.30, pentru a-şi demonstra sprijinul faţă de campania privind reducerea cu 5% a emisiilor de gaze din Sydney.
Protestul deschide o serie mai amplă de acţiuni, care se vor desfăşura în următoarele 12 luni. Australia, frecvent criticată pentru că nu a semnat Protocolul de la Kyoto, va fi prima ţară din lume care va interzice becurile electrice cu filament rezistiv, folosite de 125 de ani.
Autorităţile vor încerca în acest fel să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Începând din 2010, în Australia se vor folosi numai becuri fluorescente, mai economice, iar cele tradiţionale nu vor mai corespunde standardului de energie.
Ministrul australian al Mediului, Malcolm Turnbull, a explicat ca interzicerea becurilor vechi va duce, până în 2012, la reducerea cu opt sute de mii de tone a emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, decizia va duce la scăderea cu 66% a costurilor pentru iluminatul locuinţei.
Alarmă de o oră pentru salvarea planetei
PUBLICAT
Sâmbătă, 31 Martie 2007 09:20
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 31 Martie 2007 09:20
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M