Al-Qaida vrea cât mai mult sânge american vărsat în Irak, înainte ca Statele Unite să-şi retragă trupele din Orientul Mijlociu şi Afganistan.
Numărul doi al organizaţiei, Ayman al-Zawahiri, apare într-o înregistrare video, postată pe Internet, rugându-se lui Allah ca americanii să nu plece din Irak, înainte de a fi pierdut 200-300.000 de soldaţi.
Înregistrarea îl surprinde pe Al-Zawahiri în faţa unor rafturi cu cărţi, comentând recentul proiect de lege aprobat de Congresul american şi respins de preşedintele Bush cu privire la retragerea din Irak.
Adjunctul lui Osama bin-Laden crede că o lege a retragerii ar priva al-Qaida de plăcerea distrugerii forţelor americane, prinse, afirmă el, într-o capcană istorică. El spune că legea Congresului, care condiţiona finanţarea operaţiunilor militare în Irak şi Afghanistan de un calendar precis al retragerii, reflectă frustrarea majoră a Washingtonului, în faţa eşecului campaniei din Irak.
Sursa foto: abcnews.go.com
JURNALE |
EMISIUNI |
TRANSCRIPT |
Crawl TV |
ECHIPA |
PROGRAM TV |
DESPRE NOI |
ACOPERIRE |
CARIERE |
CONTACT
Al-Qaida vrea mai mult sânge american în Irak
Duminica, 06 Mai 2007 03:03
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Atac aerian asupra militanţilor Al-Qaeda
Marti, 09 Ianuarie 2007 04:08 - Al-Qaeda îl ia peste picior pe Bush, pe internet
Marti, 23 Ianuarie 2007 05:12 - Mesaj audio de la liderul Al-Qaida în Irak
Sambata, 05 Mai 2007 12:26 - Atentat cu maşină capcană în Irak
Miercuri, 09 Mai 2007 08:20 - Soldaţi şi poliţişti irakieni, executaţi de Al-Qaida
Joi, 10 Mai 2007 21:33 - Al-Qaida revendică noi victorii
Duminica, 03 Iunie 2007 06:44 - Al-Qaida cheamă adepţii Jihadului la luptă
Joi, 05 Iulie 2007 13:45 - O adolescentă de 15 ani din Irak voia să comită un atentat sinucigaş
Marti, 26 August 2008 10:02
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Israelul a fost atacat cu rachete lansate din sudul Libanului
Astazi, ora 13:37Nordul Israelului a fost în această dimineaţă ţinta unor atacuri cu rachete lansate din sudul Libanului. Forţele ONU de menţinere a păcii din Liban sunt ''în stare de alertă sporită'', iar guvernul de la Beirut a condamnat...
Aviaţia israeliană a bombardat tunelurile subterane de la Rafah
Astazi, ora 06:32Războiul din Gaza continuă. Forţele israeliene şi-au intensificat ofensiva asupra obiectivelor Hamas din Fâşia Gaza, şi au lansat azi noapte o serie de atacuri la Rafah, localitate de la frontiera cu Egiptul. Cabinetul israelian,...
George W. Bush i-a invitat la Casa Albă pe foştii preşedinţi americani în viaţă - VEZI FOTO
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 21:21Reuniune istorică la Casa Albă. La final de mandat, George W. Bush i-a invitat la dineu pe toţi foştii preşedinţi americani în viaţă. N-a lipsit nici preşedintele ales, Barack Obama, care a stat alături de Jimmy Carter, de...
Familiile de români evacuate din Fâşia Gaza au trecut graniţa
Astazi, ora 14:12Operaţiune de evacuare încheiată cu succes. Un grup de cetăţeni români, patru familii din Fâşia Gaza a ajuns, astăzi dimineaţă, în punctul de frontieră de la Erez, cu un transport organizat cu sprijinul Comitetului...
SUA: "Rusia îşi compromite ambiţiile de a avea o mai mare influenţă pe plan mondial"
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 17:35Consilierul lui George W. Bush pe chestiuni de securitate naţională, Stephen Hadley, va spune într-un discurs că o Rusie "care continuă să-şi ameninţe vecinii" şi să "manipuleze accesul la energie" îşi compromite ambiţiile...
Cele mai CITITE din Externe
- Israelul a fost atacat cu rachete lansate din sudul Libanului (4114)
- O cameră de supraveghere a filmat prăbuşirea unui elicopter (1585)
- Armata israeliană a decis să permită un armistiţiu zilnic de trei ore, pentru crearea unui culoar umanitar (1355)
- Familiile de români evacuate din Fâşia Gaza au trecut graniţa (1190)
- Ayman al-Zawahiri a cerut atacarea obiectivelor israeliene şi americane (1132)
Cele mai VOTATE din Externe
- La Bethleem a fost sărbătorit Crăciunul pe rit vechi (3,96/5)
- Familiile de români evacuate din Fâşia Gaza au trecut graniţa (3,68/5)
- Israelul a fost atacat cu rachete lansate din sudul Libanului (3,32/5)
- Armata israeliană a decis să permită un armistiţiu zilnic de trei ore, pentru crearea unui culoar umanitar (2,76/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Israelul a fost atacat cu rachete lansate din sudul Libanului (130)
- Armata israeliană a decis să permită un armistiţiu zilnic de trei ore, pentru crearea unui culoar umanitar (50)
- Familiile de români evacuate din Fâşia Gaza au trecut graniţa (46)
- Ateii britanici au lansat o campanie cu mesaje postate pe autobuze (29)
- O cameră de supraveghere a filmat prăbuşirea unui elicopter (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Avocatul Poporului a contestat OUG privind cumulul pensiei cu salariu
Astazi, ora 14:25CCR va judeca în 15 ianuarie contestaţia Avocatului Poporului. Din surse judiciare, se pare că Avocatul Poporului s-a sesizat din propria iniţiativă şi nu la cererea liberalilor. Norica Nicolai, a declarat în cadrul unei...
- Euro a fost cotat astăzi de BNR la 4,138 lei
- Traian Băsescu: Este inadmisibil că nu putem scăpa de monitorizarea europeană
- Băsescu, pe punctul de a da afară o judecătoare de la şedinţa CSM
- Sorin Oprescu: Nu sunt probleme cu combustibilii în Bucureşti
- Naftogaz şi Gazprom au început o serie de negocieri, la Bruxelles
- România nu mai primeşte gaz rusesc. Aveţi probleme în alimentarea cu gaze?
- Sindicaliştii din Sănătate îi cer lui Bazac măririle de salariu promise de Nicolăescu
- Raportul de activitate al CSM pe 2008 acuză incoerenţa legislativă. Astăzi va fi aleasă noua conducere a Consiliului
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un lider liberal din Cluj le-a cerut primarilor partidului să nu returneze banii necheltuiţi
- Băsescu, pe punctul de a da afară o judecătoare de la şedinţa CSM
- Operaţiile de cezariană făcute mai devreme de termen supun copii unor complicaţii
- Tenis - Proteste anti-israeliene la meciul Shahar Peer-Elena Dementieva de la Auckland
- Steaua - Lăcătuş: "Din cauza problemelor financiare nu putem aduce jucătorii pe care ni-i dorim"
- Marian Iancu: "Ştia Gigi Becali ce ştia când a spus că Duşan Uhrin va merge la CFR Cluj"
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 0 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 09.01 | 10.01 |
| Timişoara | 0 °C | 2 °C |
| Arad | -1 °C | -1 °C |
| Bacău | -3 °C | -8 °C |
| Braşov | -6 °C | 0 °C |
| Cluj Napoca | -5 °C | -2 °C |
| Constanţa | -1 °C | -2 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3583 USD
| 1 EUR | 4,1385 RON |
| 1 USD | 3,0468 RON |
| 1 GBP | 4,5897 RON |
| 1 CHF | 2,7661 RON |
| 100 HUF | 1,5306 RON |
| 100 JPY | 3,3242 RON |
| 1 BGN | 2,116 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













