Al Qaida revendică noi victorii în Afganistan asupra forţelor coaliţiei internaţionale. Reţeaua teroristă a postat pe Internet un film care redă imaginile unei pretinse operaţiuni împotriva unei baze americane din estul ţării. Înregistrarea video este intitulată Holocaustul americanilor din ţara Khorasanului, nume folosit de militanţi pentru Afganistan.
În înregistrarea care durează 10 minute se aude vocea unui bărbat care vorbeşte în limba arabă. Declaraţiile comentatorului sunt subtitrate în limba englează. Filmul începe cu pregătirile militanţilor pentru atac. În continuare, cei 12, care poartă piese de vestimentaţie tradiţionale afgane, sunt arătaţi în marşăluind pe teren muntos spre obiectivul lor.
Momentul culminant îl constituie atacul lansat în timpul nopţii, cu lansatoare de grenade antitanc, rachete şi arme automate. În înregistrare nu apar însă imagini ale obiectivului atacat. În încheiere, insurgenţii apar în timp ce se retrag spre baza de plecare, după atacul asupra apostaţilor, expresie folosită de militanţi pentru a-i numi pe militarii americani. Comentatorul precizează că atacul a avut loc în provincia Khost, situată în estul Afganistanului. Data şi locaţia precisă nu sunt menţionate. Autenticitatea înregistrării nu a putut fi verificată.
Al-Qaida revendică noi victorii
Duminica, 03 Iunie 2007 06:44
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Atac aerian asupra militanţilor Al-Qaeda
Marti, 09 Ianuarie 2007 04:08 - Al-Qaeda îl ia peste picior pe Bush, pe internet
Marti, 23 Ianuarie 2007 05:12 - Al-Qaida vrea mai mult sânge american în Irak
Duminica, 06 Mai 2007 03:03 - Bin Laden este viu şi activ
Marti, 05 Iunie 2007 14:14 - Copii ucişi în Afganistan
Luni, 18 Iunie 2007 10:40 - Liderul reţelei al-Qaida în Irak a fost ucis de militarii americani
Duminica, 05 August 2007 02:11
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
O manifestaţie a studenţilor spanioli s-a transformat în bătaie cu poliţia
Joi, 20 Noiembrie 2008 22:40Şi în Spania există nemulţumiri legate de starea învăţământului! Protestul studenţilor de la Barcelona s-a transformat însă într-o bătaie serioasă între demonstranţi şi poliţişti.
Un judecător american a ordonat punerea în libertate a 5 deţinuţi de la Guantanamo
Joi, 20 Noiembrie 2008 20:04Premieră pentru deţinuţii de la Guantanamo: un judecător federal american a decis că cinci prizonieri algerieni sunt arestaţi ilegal şi a ordonat punerea lor în libertate.
Locuitorii din Gaza folosesc tuneluri pentru a aduce alimente din Egipt
Joi, 20 Noiembrie 2008 19:16Din cauza blocadei impuse de Israel şi a închiderii graniţei cu Egiptul, locuitorii din Gaza folosesc tuneluri pentru a aduce alimente din Egipt.
Cele mai CITITE din Externe
- Piraţii somalezi cer 25 de milioane de dolari pentru eliberarea petrolierului saudit (700)
- O româncă a câştigat un milion de euro, la loteria din Italia (645)
- McCain proclamat învingător în Missouri, la 15 zile de la încheierea scrutinului (629)
- Doi copii răniţi şi doi romi ucişi în urma unui atac cu grenade în Ungaria (559)
- Al-Qaida îl ameninţă pe Obama să nu suplimenteze trupele în Afganistan (487)
Cele mai VOTATE din Externe
- Doi copii răniţi şi doi romi ucişi în urma unui atac cu grenade în Ungaria (3,84/5)
- Un transport de arme din Polonia destinat mafiei italiene a fost confiscat la Milano (0,24/5)
- Cinci marinari români blocaţi în portul Toulon cer ajutor consulatului român (0,12/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Cazul judecătoarei Elena Turcu vs. poliţiştii de la Rutieră, la Realitatea te priveşte
Astazi, ora 04:44Imagini noi în cazul judecătoarei care a fost acuzată că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Aceasta, la rândul ei, i-a dat în judecată pe poliţiştii ce "au îndrăznit'' să îi facă un test de sânge pentru a-i...
- Conducerea Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii Titu Maiorescu a fost suspendată
- Premierul Tăriceanu îi aşteaptă astăzi pe Geoană şi pe Stolojan la ASE Bucureşti
- "Testează-ţi Votul!" pentru alegerile parlamentare
- Imnurile de campanie al partidelor pe ritmuri de manea, etno, rock şi hip-hop. VEZI VIDEO
- Un român a fost condamnat la 27 de ani de închisoare în SUA, cea mai mare pedeapsă pentru fraudă pe internet
- Tarifele la telefonia mobilă vor scădea cu 30% în următorii trei ani. Cum comentaţi?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Mai mulţi tineri au fost invitaţi la o lecţie de alegere a vinului
- Un concurs de artă culinară a avut loc la Sinaia
- Time Out: Un Revelion la patru ace costă între 600 şi 1000 de lei
- Guvernul a dat bani pentru 450 de mii de computere destinate elevilor
- Direcţia Silvică din Cluj au găsit luna aceasta peste 220 de brazi tăiaţi
- În Braşov, ornamentele pentru sărbători vor fi puse doar în centru
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
SUFOCAŢI DE CREDITE |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 14 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 21.11 | 22.11 |
| Timişoara | 9 °C | 8 °C |
| Arad | 8 °C | 5 °C |
| Bacău | 13 °C | 2 °C |
| Braşov | 8 °C | 14 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 4 °C |
| Constanţa | 14 °C | 2 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2521 USD
| 1 EUR | 3,8258 RON |
| 1 USD | 3,0554 RON |
| 1 GBP | 4,5372 RON |
| 1 CHF | 2,5191 RON |
| 100 HUF | 1,4111 RON |
| 100 JPY | 3,2043 RON |
| 1 BGN | 1,9561 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











