Foto: www.tate.org.uk

Romanul autobiografic al scriitorului belgian Stan Lauryssens, unul dintre cele mai controversate cărţi lansate în acest an, "Eu şi Dali" va fi disponibil şi cititorilor din România. Cartea va beneficia şi de o ecranizare, în regia lui Andrew Niccol, care îi va avea drept protagonişti pe Al Pacino, în rolul lui Dali, şi pe Cillian Murphy, în rolul lui Lauryssens, potrivit NewsIn.

Poveste suprarealistă din romanul autobiografic "Eu şi Dali" prezintă experienţele autorului în domeniul artei. Dintr-un funcţionar mărunt la o fabrică de brânzeturi din Antwerp, Stan Lauryssens devine peste noapte dealer de artă la o prestigioasă companie internaţională, unde se ocupă în exclusivitate de vânzarea operelor lui Dali. Deşi nu are niciun fel de cunoştinţe de specialitate, el îşi pune la bătaie şarmul şi inteligenţa pentru a-şi convinge clienţii să cumpere, la preţuri fabuloase, tablouri a căror autenticitate e mai mult decât îndoielnică.

Acuzat de fraudă şi urmărit de Interpol, Stan se retrage în orăşelul catalan Cadaques, unde întâlneşte numeroase persoane din cercul intim al lui Dali şi descoperă că în spatele artistului bătrân, bolnav şi secătuit de idei se ascunde un grup secret de pictori ce întreţine această maşinărie de făcut bani şi inundă piaţa artei cu falsuri.

Stan Lauryssens s-a născut în 1946 în Belgia, la Antwerp. A locuit multă vreme la Barcelona şi la Londra. În anii 1970 şi 1980, pe când lucra ca jurnalist, a avut ocazia să călătorească prin întreaga lume, luând interviuri unor celebrităţi precum Harold Robbins, Catherine Cookson, Thor Heyerdahl, doamna Charles de Gaulle sau Andy Warhol.
Stan Lauryssens a avut, de asemenea, întâlniri cu unii dintre acoliţii lui Hitler care au supravieţuit războiului şi a scris cinci cărţi despre regimul nazist, care au fost traduse în engleză, franceză, italiană şi poloneză.

Primul său thriller, "Black Snow", a fost distins în 2002 cu premiul Hercule Poirot pentru cel mai bun roman poliţist al anului, fiind urmat de alte cărţi de succes, precum "Dead Corpses" (2003), "Red Roses" (2004), "Deader than Dead Too" (2005), "More than Naked" (2005) sau "No Time for Tears" (2006). Lauryssens a avut o viaţă tumultuoasă, devenind o notorietate în urma publicării unor false interviuri şi fiind închis de mai multe ori pentru vânzarea unor opere de artă furate.