Al Gore îl susţine pe Barack Obama pentru alegerile prezidenţiale americane
Fostul vicepreşedinte american Al Gore, laureat al premiului Nobel pentru pace, a anunţat luni că va face tot ce va putea pentru alegerea democratului Barack Obama la Casa Albă, relatează AFP.
"În câteva ore voi urca pe scena din Detroit, în Michigan, pentru a-mi exprima susţinerea pentru Barack Obama", a anunţat el. "Între acum şi ziua alegerilor, 4 noiembrie, voi face tot ce voi putea pentru ca el să fie ales preşedinte", a subliniat Gore.
Adversar al lui George W. Bush la prezidenţialele din 2000, când a câştigat totuşi votul popular, Gore, care a fost vicepreşedintele lui Bill Clinton, a respectat o scrupuloasă neutralitate în timpul primarelor democrate dintre Obama şi Hillary Clinton. El este cea mai importantă personalitate din Partidul Democrat care nu-şi anunţase încă susţinerea pentru Obama.
Gore a lansat un apel pentru contribuţii financiare în cadrul campaniei lui Obama. "În următorii patru ani trebuie să rezolvăm numeroase probleme - să aducem trupele din Irak, să reparăm economia, să rezolvăm criza climatică", a spus Gore. "Barack Obama este clar candidatul cel mai capabil să rezolve problemele şi să aducă schimbarea în America", a adăugat el.
Pentru prezidenţialele din 2004, Gore şi-a exprimat susţinerea pentru Howard Dean, pe atunci favorit la primarele democrate, cu câteva săptămâni înainte ca acesta să-şi anunţe retragerea, lăsând calea liberă pentru John Kerry.
Gore a împărţit premiul Nobel pentru pace în 2007 cu Grupul interguvernamental de experţi pe tema evoluţiei climei - GIEC - pentru contribuţia la sensibilizarea opiniei publice mondiale în legătură cu efectele potenţial dramatice ale încălzirii planetei. Gore a tras un semnal de alarmă prin documentarul "Un adevăr incomod", în 2006, care l-a însoţit în demersurile sale ecologiste.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

